EMA: Vaccinul anti-Covid Novavax ar putea provoca ”reacții alergice grave”
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) avertizează că vaccinul anti-Covid de la Novavax ar putea provoca anafilaxie (reacții alergice severe).
Comparativ cu vaccinurile anti Covid-19 produse de Moderna și Pfizer/BioNTech, vaccinul companiei americane Novavax (Nuvaxovid) nu funcționează pe principiul ARN mesager. El se bazează pe tehnica proteinei recombinate Spike S a coronavirusului Sars-Cov-2. Acest vaccin expune sistemul imunitar la o mică parte din virus (proteina Spike) pentru a declanșa producerea de anticorpi.
Vaccinul Nuvaxovid este autorizat în Franța din luna februarie a acestui an. El se administrează în două doze separate la un interval de cel puțin 18 luni. Până acum, în Franța, din luna iunie 2022, aproximativ 13.000 de francezi s-au vaccinat cu acest ser, în principal în Martinica, Guadelupe, Guyana și Reunion, precizează Top Sante.
Potrivit ultimului aviz al Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), publicat la data de 14 iunie a.c., vaccinul Nuvaxovid ar putea provoca reacții alergice severe (anafilaxie).
”Persoanele care dezvoltă o puternică reacție alergică după ce au primit prima doză din acest vaccin nu ar trebui să o mai primească pe a doua”, precizează EMA pe site-ul său. Acest vaccin este autorizat în SUA de la jumătatea lunii iulie a.c.; în Europa, aproximativ 216.000 de doze au fost administrate din luna decembrie 2021 și au fost înregistrate 1.000 de efecte nedorite.