Emil Boc, despre Untold: Drumul sigur spre festival trece prin vaccinare
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri, la Zalău, că organizarea festivalului Untold este „victoria simbolică a noii normalităţi asupra pandemiei”, dar că „drumul spre festival trece prin vaccinare”.
„Din punctul meu de vedere, dacă e să vorbesc de Untold, el reprezintă, până la urmă, victoria asupra pandemiei, victoria simbolică a noii normalităţi asupra pandemiei. Am înţeles că doar în prima zi s-au vândut peste 10.000 de bilete pentru Untold, de la anunţarea evenimentului. Sunt convins că va fi o ediţie de succes, aşa cum au fost şi celelalte, anterioare, nu mă îndoiesc de acest lucru”, a afirmat Emil Boc în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia sa, pentru participarea la orice festival este însă nevoie de vaccinare anti-COVID.
„Acesta este şi mai important, al doilea mesaj după victoria asupra pandemiei, pe care o consider simbolică, organizarea acestor festivaluri mari. Drumul sigur spre festival trece prin vaccinare, pentru că este cartea deschisă, calea facilă spre bucurie, spre un festival care să adune atât de multe energii pozitive, aşa cum le-a adunat şi în anii anteriori, dar, repet, drumul spre festivaluri trece prin vaccinare”, a susţinut primarul.