Emil Constantinescu: o voce a conștiinței – la 35 de ani de la Revoluție

La Gala „Timișoara 35”, dedicată comemorării Revoluției din 1989, Emil Constantinescu a subliniat importanța unei culturi a păcii. Fostul președinte a avertizat asupra pericolului unui posibil al treilea război mondial și a propus educația continuă ca soluție pentru construirea unei lumi mai sigure. În viziunea sa, biserica și religia pot fi pilonii acestei schimbări, unindu-i pe oameni dincolo de diferențe.

L-am apreciat enorm pe Emil Constantinescu. Locuiam în același bloc, din cartierul bucureștean Pajura. Un domn mereu elegant și cu un aer inconfundabil de intelectual ”de pe altă lume”. Se sfătuia mereu cu tata, cu ceilalți vecini, se încingeau discuții aprinse despre România pe care ne-o doream. Mi-a plăcut mereu. Avea argumente solide, mereu. Era calm. Expunea clar. Abia niște ani mai târziu a devenit Președinte. Și l-am iubit mai ales pentru că nu semăna deloc cu parșivul Iliescu.

Pace prin credință?

Emil Constantinescu invocă „cultura păcii prin credință” ca soluție într-o lume amenințată de conflicte și dezbinare. Dar cât de realist este să arunci șansele unui viitor mai bun în spatele unei instituții care, în România, își pierde tot mai mult din credibilitate? Împovărată de scandaluri, manipulări electorale și un discurs retrograd, Biserica de azi pare departe de credința absolută la care Constantinescu se referă cu siguranță: acea credință pură, personală, care transcende structurile și dogmele impuse. Este un echilibru delicat între a crede în puterea valorilor spirituale și a respinge formele deformate care le compromit.

Lecțiile unității din decembrie 1989

Reflectând asupra Revoluției, Constantinescu a amintit de solidaritatea exemplară din Timișoara. Acolo, românii de toate confesiunile și etniile s-au ridicat împotriva dictaturii, dovedind că unitatea poate răsturna regimuri și schimba istoria. „Aceeași solidaritate ne trebuie și acum”, a spus fostul președinte, evidențiind cât de fragilă poate deveni democrația fără susținerea valorilor comune.

Credința, fundamentul valorilor democratice

Fostul președinte a tras un semnal de alarmă privind scăderea credinței în societățile moderne. În opinia sa, bunăstarea materială nu trebuie să erodeze valorile spirituale, esențiale pentru menținerea democrației. „Fără repere morale clare, puterea devine un instrument de degradare, nu de construcție”, a spus Constantinescu.

Apelul la memorie și responsabilitate

Alături de Emil Constantinescu, președintele Ungariei, Tamás Sulyok, și fostul episcop László Tőkés au adus un omagiu spiritului Revoluției din 1989. Prezenți la Timișoara, au evidențiat că lecțiile trecutului trebuie să rămână o constantă pentru viitor. Este o datorie morală să învățăm din greșelile istoriei și să construim o lume mai bună.

Emil Constantinescu: singurul Președinte care nu ne-a vândut covrigi și bragă

Într-o perioadă marcată de provocări globale și tensiuni politice, Emil Constantinescu rămâne un exemplu de curaj moral și viziune. Prin mesajele sale, reușește să reamintească ce a însemnat Revoluția din 1989 și cât de importante sunt valorile fundamentale în consolidarea unei democrații sănătoase.

Emil sau una dintre puținele șanse la demnitate europeană

Emil Constantinescu a fost un președinte care, deși a avut un mandat scurt și presărat cu dificultăți, rămâne în memoria colectivă pentru încercarea de a transforma România într-o țară cu o politică externă independentă și respectată, dar și pentru integritatea și viziunea sa. Ceea ce îl face special nu este doar faptul că a fost primul președinte non-FSN ales după Revoluție, ci mai ales modul în care a schimbat direcția țării în momente cruciale.

1. O politică externă curajoasă și demnă

Emil Constantinescu a avut o viziune clară pentru a scoate România din periferia geopolitică și a o plasa ferm în tabăra democrațiilor occidentale. Într-un context internațional dificil, în care România era încă percepută ca un stat ex-comunist cu reflexe autocratice, el a promovat o politică externă activă și demnă.

Colaborarea cu NATO a fost un punct esențial al mandatului său. A susținut deschis participarea României la Parteneriatul pentru Pace, a inițiat reforme militare pentru a aduce armata la standardele occidentale și a pledat pentru integrarea țării în NATO. Deși admiterea oficială a venit după mandatul său, Constantinescu a pus bazele acestei reușite prin angajamentul său neclintit față de valorile euro-atlantice.

2. Lider regional: o ambiție de a deveni mai mult decât o voce marginală

Constantinescu a văzut România ca pe un actor regional capabil să medieze conflicte și să își asume un rol constructiv în Europa de Est. De exemplu, a sprijinit stabilitatea Balcanilor după războaiele iugoslave și a pledat pentru cooperarea regională, inclusiv prin inițiative economice și diplomatice.

Un moment memorabil al politicii sale externe a fost medierea relațiilor cu Ungaria, prin semnarea Tratatului de bază cu această țară. Într-o perioadă în care conflictele interetnice încă bântuiau regiunea, acest tratat a deschis calea pentru reconciliere și cooperare.

3. Lupta cu moștenirea comunistă

Constantinescu s-a remarcat și prin încercarea de a rupe legăturile cu trecutul comunist. Alegerea sa a fost percepută ca o șansă de a reforma instituțiile statului și de a aduce oameni noi în politică, mai ales după lunga dominație a FSN/PDSR.

Totuși, mandatul său a fost marcat și de eșecuri în această direcție. Sistemul era încă puternic influențat de vechile structuri, iar „regimul Constantinescu” nu a reușit să ofere rezultatele spectaculoase pe care electoratul le aștepta. Dar faptul că și-a asumat această luptă, chiar dacă a fost depășit de amploarea ei, rămâne un semn de curaj.

4. Un om al valorilor

Constantinescu era, înainte de toate, un intelectual. Provenind din mediul universitar, el a adus o decență rară în politica românească. Spre deosebire de politicienii tranziției, adesea pragmatici până la cinism, Constantinescu a guvernat ghidat de principii. A insistat asupra transparenței și a luptei împotriva corupției, chiar dacă acest lucru i-a atras adversari puternici.

5. Sacrificiul personal: de ce a fost un om diferit

Emil Constantinescu este unul dintre puținii lideri care au renunțat de bunăvoie la viața academică și la confortul unei cariere respectabile pentru a se implica în politică. Alegerea sa de a candida la președinție, știind riscurile și compromisurile implicate, demonstrează o dedicare față de țară rar întâlnită. Spre finalul mandatului său, când a declarat că „a fost învins de structuri”, această mărturisire nu a fost o simplă resemnare, ci un semnal de alarmă pentru o societate care încă avea mult de lucrat pentru a se elibera de fantomele trecutului.

6. Moștenirea lui Emil Constantinescu

Deși mandatul său nu a fost perfect, Emil Constantinescu rămâne un simbol al unui alt mod de a face politică. Un mod onest, curajos și dedicat idealurilor, chiar dacă acestea nu au fost întotdeauna realizabile. Îl ținem minte nu pentru că a fost cel mai eficient președinte, ci pentru că a încercat să facă lucrurile corect, într-un sistem care recompensa tocmai contrariul.

Ceea ce îl face special este viziunea sa, dorința de a scoate România din mentalitatea de subordonare geopolitică și de a o transforma într-un actor activ, respectat. Este un exemplu de lider care a sacrificat popularitatea pentru a urmări binele pe termen lung al țării. Emil Constantinescu a fost, mai presus de toate, un președinte al valorilor, iar pentru asta merită respectul nostru, chiar și la decenii după ce a părăsit scena politică.