Emisarul Moscovei pentru negocierile cu privire la Transnistria, într-o vizită la Chişinău
Impactul războiului din Ucraina asupra perspectivelor procesului de reglementare a conflictului transnistrean a fost tema centrală abordată la întâlnirea dintre secretarul de stat în Ministerul moldovean de Externe, Ruslan Bolbocean, şi emisarul Federaţiei Ruse în procesul de negocieri privind soluţionarea diferendului din stânga Nistrului, Vitali Treapiţân, marţi, la Chişinău, relatează portalul Deschide.md.
Cu ocazia acestei întreceri, cei doi diplomaţi au subliniat importanţa menţinerii stabilităţii pe ambele maluri ale râului Nistru.
Ruslan Bolbocean a reiterat poziţia Republicii Moldova privind soluţionarea paşnică, prin mijloace politice, a conflictului transnistrean în baza principiilor agreate în cadrul OSCE.
Totodată, el a transmis îngrijorarea autorităţilor de la Chişinău în legătură cu unele declaraţii recente ale unor înalţi responsabili de la Moscova cu privire la Republica Moldova, notează Deschide.md.
De asemenea, interlocutorii au trecut în revistă evoluţiile în relaţiile bilaterale moldo-ruse în special cele de ordin economic şi energetic, care au fost afectate de situaţia de securitate regională.
Cu o zi în urmă, în cursul discuţiilor purtate cu emisarul Moscovei, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, îşi exprimase îngrijorarea faţă de faptul că reprezentantul Tiraspolului la negocieri vorbeşte din ce în ce mai mult despre ‘independenţa’ regiunii transnistrene, contrar declaraţiilor participanţilor la formatul ‘5+2’ (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA, ca observatori), informează agenţia de presă Infotag.
De asemenea, Serebrean şi-a exprimat îngrijorarea că ‘multe declaraţii ale unor jurnalişti şi persoane publice de la Moscova conţin mesaje îngrijorătoare, chiar ameninţătoare’ cu privire la situaţia din Transnistria.
El a menţionat că în prezent formatul de negocieri ‘5+2’ este îngheţat în mare parte din cauza războiului din Ucraina.
Viceprim-ministrul moldovean a subliniat voinţa guvernului Republicii Moldova de a ajuta locuitorii din Transnistria aflaţi în prezent într-o situaţie dificilă, conform unui comunicat al guvernului de la Chişinău pe pagina sa web.
În cadrul discuţiei cu oficialul rus, autorităţile de la Chişinău au pus accentul pe excluderea potenţialelor provocări care ar periclita buna funcţionare a şcolilor cu predare în limba română în raioanele de est ale ţării şi accesul fermierilor la terenurile agricole din raionul Dubăsari, se arată în comunicat.