Emmanuel Macron, discurs prăpăstios. ”S-au dus vremurile în care Europa delega securitatea SUA”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a venit cu un discurs prăpăstios ținut chiar la Sorbona, unde în urmă cu 7 ani a rostit primul discurs despre viziunea sa europeană. Situația se pare că s-a schimbat radical în această perioadă scurtă de timp.
Emmanuel Macron trage un semnal de alarmă și spune că ”Europa noastră poate muri”. Președintele Franței a consntatat că situația s-a schimbat radical în ultimii ani, iar modelul european riscă să moară, ucis de rivalitatea dintre Statele Unite și China. Oficialul spune că următorul deceniu va fi decisiv pentru supraviețuirea modelului european, care a invitat Uniunea Europeană să devină din ce în ce mai unită și mai suverană.
Emmanuel Macron trage un semnal de alarmă
„Trebuie să fim lucizi vizavi de faptul că Europa noastră de astăzi este muritoare. Că poate muri. Poate muri și asta depinde doar de alegerile noastre, însă aceste alegeri trebuie făcute acum. S-au dus vremurile în care Europa cumpăra energie și îngrășăminte din Rusia, externaliza producția Chinei și delega securitatea Statelor Unite ale Americii”, a declarat președintele Franței.
Printre preocupările președintelui francez se află războiul din Ucraina și implicațiile acestuia pentru apărarea și securitatea europeană, precum și capacitatea actorilor industriali și tehnologici europeni de a supraviețui a ceea ce el a descris drept o „subvenție excesivă” a economiilor lor de către Statele Unite și China.
Pentru a face față noului scenariu geopolitic, președintele francez a declarat că este necesar să se construiască „o apărare credibilă a continentului european”.
„Statele Unite au două priorități: America în primul rând și China în al doilea rând. Problema europeană nu este o prioritate geopolitică pentru anii și deceniile care urmează, indiferent de puterea alianței noastre”, a realizat Macron.
Indicând Rusia drept principala amenințare a blocului comunitar, Macron a cerut definitivarea în câteva luni a unei „inițiative europene de apărare”, mai întâi ca un „concept strategic” din care vor fi apoi puse în aplicare „capacități relevante”.
Se pare că și Franța se pregătește pentru schimbări majore. Ultimul sondaj de opinie arată că partidul centrist al președintelui, Renaissance, și partenerii săi, Modem și Horizons, s-ar plasa pe locul al doilea, cu doar 18% din voturi. Mare câștigător al alegerilor ar fi însă Rassemblement National, un partid de extremă dreapta, care pare să aibă asigurată o victorie confortabilă cu aproximativ 31% din voturi, condus de liderul său, Jordan Bardella, în vârstă de doar 28 de ani.