Emmanuel și Brigitte Macron s-au vaccinat anti–coronavirus
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/06/sursa-rfi.fr_.png)
Președintele Franței, Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, s-au vaccinat anti – coronavirus după ce campania de vaccinare anti – coronavirus din țară s-a extins pentru toți adulții.
„La fel ca Brigitte şi cu mine, ca 25 de milioane de francezi deja, mergeți să vă vaccinați! Pentru a ne proteja, pentru a-i proteja pe cei dragi”, a scris președintele francez pe Twitter, potrivit France24.
Îndemnul a venit după un prim mesaj în care a precizat simplu: „Vaccinat!”
Emmanuel Macron are 43 de ani și a fost diagnostciat cu Covid-19 pe 17 decembrie. Soția sa, Brigitte, s-a îmbolnăvit la o săptămână diferență.
Președintele Franței nu a precizat ce vaccin i-a fost administrat.
De la debutul campaniei de vaccinare din Franța și până în prezent, 25.315.595 de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin. Cifra reprezintă 37,8% din populaţia totală şi 48,2% din populaţia majoră, scrie Agerpres.
De asemenea, 10.742.886 de rezidenţi au primit ambele doze, reprezentând 16% din populaţia totală şi 20,5% din populaţia majoră.