Emoționant: Scrisoarea lui Dani Oțil pentru fiul său nou-născut
Dani Oțil i-a scris o scrisoare fiului său născut sâmbătă, în care îi promite ca va face tot ce-i va sta în putință pentru a-i oferi un viitor mai bun și că-i va fi alături în fiecare moment din viața lui.
Iată scrisoarea:
„Dragul meu „Cârcel” sau „Mâini de bătrânel”,
Nu mă apuc acu să îți scriu mult, pt că am mai scris acu 10 ani o scrisoare și 6 milioane de români au vorbit doar despre asta o vară întreagă…Ți-aș compune un cântec, o poezie, cum fac alți tați mai talentați. Ar sună prost amândouă și nu vreau să te fac de râs din prima zi de viață…Avem timp pt asta. Îți las rândurile astea aici, că peste 10, 15 ani să dai scroll juma de ora până ajungi la postare și să înțelegi starea noastră, cât de mult te-am dorit, dar și panică ce ne-a cuprins…Dar, dacă părinții mei, care au muls și vacă, au terminat și facultate s-au descurcat cu mine…
Eu zic că reușim ceva. Aș vrea să fiu cu tine măcar la fel de bun cum au fost ei cu mine.Tu ești fragil acum, dar promit să te fac puternic și rezistent…Pt că în scurt timp eu voi fi cel fragil (vârsta mea nu e de ședințe cu părinții ci cu bunicii). Nu voi încerca să te transform în rezultatul sumei frustrărilor mele sportive sau profesionale. Tu NU vei fi un Dani Oțil mai bun. Tu vei fi tu.Bine… Cu două medalii la Olimpiada din 2040…dar tu Am șters următoarele 3 idei, pt că orice scriu acum cu un nod în gât și cu o bere în nas… Sună a versuri de manele. Jur.
Hai că închei. Dar dacă fumezi în liceu, vii acasă cu o urâtă belciugată sau nu iei bacul cu medie mare, să știi că deja am poze cu ține dezbrăcat și cu urme de caca.
P.S. Când o să afli de Spider-Man, Super Man, Bat Man… Să știi că Mama ta e super-eroul meu preferat”, a scris Dani Oțil, pe pagina sa de Facebook.
Gabriela și prezentatorul TV Dani Oțil au devenit, sâmbătă dimineață, părinți. Tânăra mămică a postat prima fotografie cu bebelușul, de pe patul de spital. „M-am topit… ”, este mesajul care însoțește fotografia.