Engie România, anchetată de ANAP şi Curtea de Conturi pentru o licitaţie publică cu semne de întrebare
Engie România SA a fost reclamatã la ANAP şi la Curtea de Conturi pentru cã n-a respectat o decizie definitivã a CNSC ca urmare a organizãrii unei licitaţii publice. Conform Legii 98/2016, neducerea la îndeplinire a deciziei CNSC dupã data la care aceasta a rãmas definitivã constituie contravenţie. Asta dacã nu cumva, neducerea la îndeplinire a deciziei CNSC n-a fost sãvârşitã în condiţii considerate, potrivit legii penale, infracţiuni. Rãmâne de vãzut ce vor spune autoritãţile sesizate.
Concret, la 23 octombrie 2022, Engie România SA a publicat în SEAP un anunţ de participare (CN1048602) privind organizarea unei proceduri de licitaţie deschisã, online, în vederea încheierii unui acord-cadru de furnizare valabil pentru 36 de luni având ca obiect „Etichete de siguranţã (antifurt)”. Conform datelor oficiale din SEAP, la respectiva procedurã de achiziţie publicã organizatã de Engie SA, în valoare de 1.615.000 euro, au prezentat oferte trei societãţi comerciale: Eltronis SRL (Oradea), Aeroteh SA (Bucureşti) şi asocierea Tropeum SRL (Buftea) – Zoom Soft SRL (Bucureşti). Documentaţia de atribuire sublinia cã atribuirea contractului avea la bazã trei criterii: preţul ofertei (60%), garanţia tehnicã (30%) şi termenul de livrare (10%).
La un moment dat, însã Engie România SA nu a respectat prevederile stipulate în documentaţia de atribuire şi a decis drept câştigãtoare a licitaţiei societatea Aeroteh SA.
Drept urmare, unul dintre participanţii la aceastã procedurã de achiziţie publicã, Eltronis SRL a formulat la finele lunii februarie 2023 o contestaţie la CNSC în care viza patru puncte:
- anularea ca nelegale a Procesului-verbal privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi factori de evaluare nr. 7.601/10.02.2023, a Raportului procedurii nr. 7.634/13.02.2023 și a tuturor actelor subsecvente acestora;
- anularea Adresei de comunicare privind rezultatul procedurii emise sub nr. 7642/14.02.2023;
- obligarea Engie România SA la reluarea procedurii de atribuire, din etapa evaluării ofertelor, cu respectarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice sectoriale;
- obligarea Engie SA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
La finele lunii martie 2023, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis printr-o Decizie respingerea ca nefondate a criticilor formulate de Eltronis SRL cu privire la respingerea de cãtre Engie România SA a ofertei sale, însã a dispus „anularea deciziei de desemnare drept câștigătoare a ofertei depusă de Aerotech SA, anularea în parte a raportului procedurii nr. 7634/13.02.2023 și a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia”.
Urmare a deciziei CNSC de respingere a contestaţiei sale, Eltronis SRL a formulat la data de 18 aprilie plângere la Curtea de Apel Bucureşti (dosar nr. 2536/2/2023).
La 16 mai 2023, în procesul în care Eltronis SRL a avut calitatea de petent, iar Engie România SA cea de intimat, Curtea de Apel Bucureşti a emis Hotarârea nr. 152/2023, rãmasã definitivã, prin care a respins ca nefondată plângerea formulatã de petent.
Însã Engie România SA trebuia sã se conformeze deciziei CNSC de anularea deciziei de desemnare drept câștigătoare a ofertei depusă de Aerotech SA, respectiv de anularea în parte a raportului procedurii nr. 7634/13.02.2023 și a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia. Dar acest lucru nu s-a întâmplat!
Ca urmare, CNSC a sesizat Agenţia Naţionalã pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi Curtea de Conturi cu privire la conduita absolut necurespunzãtoare a Engie România SA, care a încãlcat o decizie rãmasã definitivã.
Ce a constatat şi a consemnat CNSC în decizia rãmasã definitivã: Engie a favorizat Aeroteh
„În mod eronat entitatea contractantă a precizat în Procesul verbal de evaluare nr. 7601/10.02.2023, că ofertantul Aeroteh SA declară că grosimea etichetelor ofertate este de 0,12 – 0,14 mm (pag. 2 din Procesul verbal menţionat). În opinia Consiliului, ofertarea unei etichete mai subţiri reprezintă o abatere gravă de la cerinţele caietului de sarcini, în condițiile în care grosimea etichetei ofertată de Aeroteh SA este cu 20% sub minimul prevăzut de entitate, respectiv 0,12 mm (intervalul 0,12 – 0,14 mm), diferența fiind semnificativă; prin urmare, critica formulată de contestator este întemeiată, urmând a fi admisă. Prin urmare, sunt aplicabile în speță cu privire la oferta depusă de Aeroteh SA dispozițiile art. art. 143 alin. (3) din HG nr. 394/2016 conform cărora „în condiţiile art. 228 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Având în vedere caracterul clar neconform al ofertei Aeroteh SA, Consiliul nu va mai analiza cealaltă critică din contestație, cu privire la neprezentarea codului CAEN solicitat în documentație”, precizeazã CNSC în decizia nr. 729/2023, rãmasã definitivã, la pagina 42.
Din cauza acestor considerente, chiar în dispozitivul deciziei CNSC a precizat foarte clar cã se impune „anularea deciziei de desemnare câştigãtoare a ofertei depusã de Aeroteh SA”.
Oficialii Engie România SA nu ţin cont de lege, riscând un dosar penal
Numai cã oficialilor Engie SA nu le-a pãsat de respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi, nesocotind în mod flagrant dispozitivul deciziei CNSC, a declarat admisibilã şi câştigãtoare oferta depusã de Aeroteh SA prin raportul procedurii 8.753/11 aprilie 2023.
Conform art. 224, alin. (1), lit. a) din Legea 98/2016, neducerea la îndeplinire a deciziei CNSC dupã data la care aceasta a rãmas definitivã constituie contravenţie. Asta însã dacã nu cumva, neducerea la îndeplinire a deciziei CNSC nu a fost sãvârşitã în alte condiţii considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.
In loc de epilog
Acum rãmâne de vãzut dacã autoritãţile sesizate, în speţã ANAP şi Curtea de Conturi, vor avea curiozitatea de a „sãpa” adânc prin documentele acestei proceduri de achiziţie publicã pentru a vedea dacã nu cumva la baza alegerii ilegale a ofertei Aeroteh SA nu a existat doar neştiinţã de carte, ci şi alte interese de naturã penalã.
Rezultatul anchetãrii Engie România SA, fostã GDF SUEZ Energy România, este extrem de important, ţinând cont cã aceastã companie este lider în România al furnizãrii de gaze naturale şi electricitate, având în portofoliul sãu peste 1,922 milioane de clienţi consumatori de gaze naturale şi circa 51.400 de clienţi.
Ca atare, orice neregulã privind achiziţiile publice organizate de Engie România SA s-ar putea repercuta direct în evoluţia preţului final al gazului şi al electricitãţii furnizate consumatorilor persoane fizice sau juridice române, iar acest lucru nu poate fi tolerat.