Epavele a trei corăbii au fost descoperite în Marea Neagră

Publicat: 12 sept. 2021, 08:33, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Epavele a trei corăbii au fost descoperite în Marea Neagră
Marea-Neagra

Epavele a trei corăbii de lemn au fost descoperite în Marea Neagră, la o adâncime de peste o sută de metri.

Cele trei epave au fost găsite cu ajutorul unor scanere. Deocamdată nu se poate spune cât sunt de vechi, conform Digi24.

Încă din 2014 cercetătorii au început prospecțiunile în Marea Neagră. Cele trei epave din lemn au fost reperate de curând cu o dronă subacvatică. În imaginile surprinse pe fundul mării, se poate vedea catargul uneia dintre ele, mai multe vase ceramice, dar și bucăți de lemn.

„Știm doar că sunt vase de lemn, corăbii. Dar mai multe nu se pot spune în acest stadiu pentru că ele sunt în curs de cercetare”, a spus Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Arheologie și Istorie Națională Constanța.