Episcop închis în Nicaragua, pentru că se crede că incită lumea împotriva președintelui Daniel Ortega
Conform agenției catolice de știri SIR, mai mulți episcopi și mai multe înalte fețe bisericești din lume își exprimă solidaritatea cu monseniorul Rolando Álvarez din Nicaragua, episcop de Matagalpa, care a fost, cum anunță sursa citată, asediat de poliție.
Sub acuzația de incitare la violență în vederea destabilizării țării, poliția nicaraguană l-a blocat – a se citi l-a închis – pe monseniorul Rolando José Álvarez Lagos, din Dieceza de Matagalpa și Estelí, împreună cu șase laici și șase preoți, în palatul episcopal din Matagalpa. Poliția susține că Biserica și Álvarez Lagos ar fi în mod fățiș critice față de președintelui Daniel Ortega și că ar încerca „să organizeze grupuri violente, incitând oamenii să comită acte de ură împotriva guvernului”.
Considerând asta o cumplită nedreptate, Consiliul Episcopilor din America Latină și Caraibe (CELAM) a tot trimis scrisori de susținere pentru Biserica din Nicaragua și pentru cei care o conduc. Într-o epistolă semnată de mons. Carlos Enrique Herrera, episcop de Jinotega și președinte al episcopatului, se exprimă recunoștința față de Mons.
Miguel Cabrejos, președintele CELAM, care a scris: „Am afirmat recent că Biserica noastră, prin natura sa, proclamă Evanghelia păcii; îi cerem Domnului să reînnoiască darul Duhului său Sfânt pentru a ne menține statornici în speranță și fideli misiunii primite de la Domnul” – se spune în scrisoarea episcopatului din Nicaragua.
Episcopii guatemalezi au semnat și ei un comunicat în care și-au exprimat „solidaritatea, sprijinul și apropierea”, de preoții încarcerați și de episcopul Álvarez. Prelații au subliniat importanța „libertății de exprimare” și îi îndeamnă pe toți frații din America Centrală, în special pe guatemalezi, la rugăciune pentru pace în Nicaragua în cadrul parohiilor, al comunităților, mișcărilor și grupurile creștine.
Și la Conferința Episcopală din Mexic se exprimă, de asemenea, solidaritatea cu Biserica din Nicaragua: „Știm că în comunități, în familii, în rândul călugărilor și al călugărițelor, al preoților, al laicilor, și în grupurile de tineri, se trăiesc situații care generează teamă, care înlătură liniștea și fură pacea, și se experimentează dificultatea celebrării și a participării la Sfintele Liturghii”. Episcopii speră să se ajungă la atitudini de dialog și de întâlnire din partea autorităților.
Din Paraguay, președintele Conferinței Episcopale, mons. Adalberto Martinez Flores, a trimis o scrisoare episcopatului din Nicaragua, exprimându-și „solidaritatea și apropierea” față de mons. Rolando Álvarez, condamnând „orice fel de violență, amenințări, atacuri și cenzură împotriva Bisericii”, situații care contravin „principiilor de bază ale unui stat de drept”.
Prin intermediul profilului său de Twitter, arhiepiscopul de Madrid și vicepreședinte al Conferinței Episcopale Spaniole, card. Carlos Osoro Sierra, și-a exprimat de asemenea solidaritatea cu Biserica din Nicaragua. Totuși, în pofida acestor scrisori de susținere, mons. Rolando Álvarez și biserica pe care o conduce rămân în stare de tensiune și de alertă.