Episodul Atlanta uitat de moralista „Uța” Lipă
Refuzul jucătoarelor române de tenis Simona Halep, Sorana Cîrstea și Patricia Țig, de a participa în proba de simplu la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, din perioada 23 iulie-8 august 2021, a generat un scandal uriaș în sportul românesc.
Dar cum la noi orice scandal durează câteva zile și se stinge pentru că nimeni nu e vinovat și tot nimeni nu cere socoteală, rămân decât reacțiile, care, chiar dacă sunt pertinente, irită puțin și lucrurile intră pe făgașul lor.
Printre cei care au reacționat la refuzul jucătoarelor de tenis de a merge la Tokyo s-a numărat și preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta „Uța” Lipă, care a declarat că este un comportament de neacceptat.
„Nu aş comenta nici ca vicepreşedinte al COSR, nici ca preşedinte de federaţie, aş comenta din postura de sportiv care a participat la 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice. Este de neacceptat să refuzi să participi, eu nu pot să accept un asemenea comportament. Nu pot să cred că un sportiv care ajunge să practice înalta performanţă nu îşi doreşte să ajungă la Jocurile Olimpice. Pur şi simplu nu pot să accept acest lucru”, a afirmat „Uța” Lipă.
La prima vedere reacția „Uței” Lipă pare ok și chiar binevenită având în vedere performanțele olimpice uriașe realizate de aceasta. Numai că, aceasta a cam uitat un episod din cariera ei sportivă petrecut cu câteva zile înainte de plecarea la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta. La acea vreme,
„Uța” Lipă urma să participe la cea de a patra ediție a Jocurilor Olimpice de vară concurând la canotaj în echipajul de 8+1 vâsle. Dar cu câteva zile înainte de plecarea către Atlanta, „Uța” Lipă a început să facă figuri pe motiv că nu va merge la Jocurile Olimpice dacă nu va fi avansată în grad. Atunci era legitimată la Clubul Sportiv Dinamo București, fiind totodată încadrată ca ofițer al Ministerului de Interne.
Stupoare, agitație, nervi, presiuni și într-un final totul s-a rezolvat așa cum a dorit Lipă ca urmare a intervenției ministrul de Interne de la aceea vreme, Doru Ioan Tărăcilă. E drept că la Atlanta, echipajul de 8+1 vâsle cu Lipă în componență a obținut medalia de aur într-o manieră categorică față de locul doi.
Victoria echipajului românesc l-a făcut pe președintele Comitetului Internațional Olimpic de la acea vreme, Juan Antonio Samaranch, să afirme că diferența dintre echipajul României și cel sosit pe locul doi este ca diferența dintre un Mercedes și un Trabant.
Dar, timpul a trecut și Lipă a mai obținut încă două medalii de aur la Jocurile Olimpice de vară de la Sidney și Atena. Acum, „Uța” Lipă face pe moralista și le ceartă pe jucătoarele de tenis că au refuzat participarea la Tokyo, dar a uitat episodul Atlanta ca să nu mai vorbim de ceea ce a făcut la Londra în 2012.
Însă despre sportiva „Uța” Lipă, totul este la superlativ și, ca atare, jos pălăria, dar mai greu atunci când vine vorba de caracter!