Epoca de Aur a lui Trump: un acces de nebunie americană

Când statuia se cioplește înainte ca omul să plece din funcție, nu e recunoștință. E o spirală a cultului personalității, acel vortex istoric care a înghițit deja destule popoare. Noi știm prea bine ce gust are. Ceaușescu ar fi invidios: Trump e lăudat în Congres, glorificat cât încă semnează legi, iar chipul său e propus pentru bancnote și munți. Când lingușirea devine lege, democrația intră la reanimare.

Într-un demers fără precedent în istoria recentă a Statelor Unite, unii membri ai Congresului propun măsuri de omagiere a președintelui în funcție, Donald Trump, prin inițiative legislative menite să-l imortalizeze încă din timpul mandatului său. Printre acestea se numără:

• Introducerea chipului său pe bancnota de 100 de dolari: O propunere care ar înlocui imaginea lui Benjamin Franklin cu cea a președintelui Trump, sub pretextul marcării unei „Epoci de Aur” a Americii.
• Redenumirea Aeroportului Dulles: Inițiativa de a schimba numele Aeroportului Internațional Washington Dulles în onoarea președintelui Trump, justificată de susținători prin contribuțiile sale la „salvarea țării”.
• Adăugarea chipului său pe Muntele Rushmore: O propunere de a sculpta figura președintelui alături de cele ale părinților fondatori, subliniind astfel importanța sa în istoria națiunii.

Aceste inițiative au stârnit controverse și îngrijorări în rândul istoricilor și al publicului larg. Sean Wilentz, profesor la Universitatea Princeton, avertizează că astfel de demersuri pot transforma un președinte în funcție într-o figură aproape divinizată, ceea ce contravine principiilor democratice fundamentale.

Un val de nebunie a cuprins America

Omenirea nu uită lecțiile istoriei pentru că e ”proastă”. Uită pentru că vrea. Uită pentru că trauma obosește, iar responsabilitatea sperie. Uită pentru că memoria cere efort, pe când nostalgia oferă alinare. În fața complexității lumii moderne, mintea colectivă caută regresul: un tătuc, o certitudine, o explicație simplă și un dușman clar. Autoritarismul nu vine călare pe tancuri, ci îmbrăcat în soluții rapide și promisiuni cu zâmbet strălucitor.

În America de azi, dorința de apartenență s-a metamorfozat într-o nevoie viscerală de identitate, iar trauma culturală a declinului a fost convertită în ură politică, conspiraționism și idolatrizare. Trump nu e doar un politician — e simptomul unei psihoze naționale, un personaj scris de milioane de conștiințe care nu mai suportă ambiguitatea, rușinea, vina. E varianta simplă a unei realități prea complicate. E mitul salvatorului rescris cu majuscule, în caps lock, pe Twitter.

De fapt, nu asistăm la o uitare a istoriei. Asistăm la o refulare colectivă. America știe ce face — dar nu vrea să se mai gândească la consecințe. Refuzul de a învăța din trecut nu e o scăpare, e o decizie. O evadare în absurd, o vacanță în negare, cu toate costurile plătite de generațiile viitoare.

Paralele istorice: cultul personalității în Epoca de Aur a lui Ceaușescu

Pentru cei familiarizați cu istoria nu prea îndepărtată a României, aceste inițiative pot aminti de cultul personalității dezvoltat în jurul lui Nicolae Ceaușescu în perioada cunoscută drept „Epoca de Aur”.

În acea perioadă, liderul român și-a construit o imagine de „geniu al Carpaților”, fiind omniprezent în viața publică prin:

• Redenumirea instituțiilor și localităților: Multe instituții culturale, educaționale și chiar orașe au fost redenumite în onoarea sa, consolidându-i astfel prezența simbolică în întreaga țară.
• Propagandă intensă: Mass-media era saturată de imagini și discursuri ale liderului, promovându-l ca pe un salvator al națiunii și atribuindu-i realizări mărețe, adesea exagerate sau fabricate.
• Sărbători naționale dedicate: Zilele de naștere ale lui Ceaușescu și ale soției sale, Elena, erau marcate prin festivități grandioase, menite să sublinieze devotamentul poporului față de conducător.

Acest cult al personalității a avut consecințe nefaste asupra societății românești, ducând la izolare internațională, stagnare economică și suprimarea libertăților individuale. Experiența României sub regimul ceaușist servește drept avertisment asupra pericolelor idolatrizării liderilor politici în timpul mandatelor lor.​

Reflecții asupra democrației

Într-o democrație sănătoasă, liderii sunt aleși pentru a servi interesele poporului și pentru a fi supuși unui control și unei critici constante. Elogierea excesivă a unui lider în funcție poate duce la erodarea mecanismelor democratice și la instaurarea unui regim autoritar.

Istoria nu uită niciodată când liderii au cerut să fie slăviți în viață. Ultima oară când am văzut așa ceva, purtam uniforme albastre la defilare și aplaudam cu teamă, nu cu respect. Azi, ”modelul” pare să fi traversat oceanul.