11:03 • Internațional
Erdogan: Nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că nu ar fi înţelept ca Rusia să lanseze un conflict militar în Ucraina. Însă, dacă se ajunge la un război, Turcia va face ceea ce este necesar ca membru NATO, transmite Reuters.
Erdogan a spus, într-un interviu televizat, că l-a invitat pe Vladimir Putin în Turcia pentru a discuta o soluţie diplomatică şi o cale spre pace, adăugând că aşteaptă un răspuns din partea Moscovei.
Președintele Turciei a mai spus că este nevoie de un dialog cuprinzător, care să abordeze unele din preocupările de securitate ale Rusiei, dar explicându-i Moscovei că unele din cererile sale nu sunt plauzibile.