Eroare de strategie! Hamas nu a reușit să mobilizeze Orientul Mijlociu pentru cauza sa

Atacul Hamas a distrus orice plan american în privința stabilirii păcii în regiune.

”O, oamenii noștri din toate țările arabe și islamice”, a strigat Muhammad Deif, liderul aripii militare a Hamas, într-o declarație înregistrată și publicată pentru a coincide cu atacul militanților asupra sudului Israelului. „… A venit ziua când oricine are o armă ar trebui să o scoată. Acum e momentul. Dacă nu ai o armă, ia-ți satârul, securea, toporul, cocktailul Molotov, camionul, buldozerul sau mașina.”

Câțiva i-au ascultat apelul. În al doilea oraș al Egiptului, Alexandria, un polițist a împușcat doi turiști israelieni și pe ghidul lor. De-a lungul graniței nervoase a Israelului cu Libanul, au existat lupte sporadice. Susținătorii Hamas au ieșit în stradă, din Bahrain până în Maroc. La Damasc, capitala Siriei, steagul palestinian a luminat opera. În taberele de refugiați palestinieni din Liban, vizitatorii raportează o atmosferă de carnaval. În Qatar, unde se află Al Jazeera, o rețea de televiziune prin satelit, populară în întreaga lume arabă, care a acoperit atrocitățile cu o admirație abia deghizată, liderii exilați ai Hamas s-au prosternat pe podeaua biroului pentru a mulțumi, scrie The Economist.

Citeste si Armata israeliană se pregăteşte pentru un atac integrat din aer, mare și terestru în Fâșia Gaza 

Dar legiunile arabe și musulmane pe care Hamas le-a chemat în ajutor nu s-au agitat, cel puțin până acum. Unele guverne arabe au încheiat în mod oficial pacea cu Israelul sau o iau în calcul. Majoritatea celorlalți sunt dornici să limiteze ostilitatea la un nivel pur retoric. De obicei, polițiștii lor secreți suprimă orice protest, temându-se că demonstranții s-ar putea întoarce și împotriva propriului guvern. „Strada” arabă, de altfel, este încă într-o stare de epuizare, după ce protestele amețitoare ale primăverii arabe din 2011 au făcut loc haosului, fragmentării, violenței și represiunii.

Cu toate acestea, pericolul ca violența și războiul să se răspândească pe alte fronturi, în special în Liban, este acut. Începutul operațiunilor terestre așteptate ale Israelului în Gaza poate fi un declanșator. America ia în serios amenințarea. A trimis un portavion și alte nave de război în apele din largul Israelului. Escadrilele forțelor aeriene din Orientul Mijlociu sunt întărite. Transporturile de arme de urgență sunt livrate în Israel. Scopul este atât de a arăta solidaritatea cu Israelul, cât și de a descuraja Iranul și reprezentanții săi să se implice. „Pentru orice țară, orice organizație, oricui se gândește să profite de această situație, am un cuvânt”, a spus președintele Joe Biden pe 10 octombrie. 

Membrii așa-numitei „axe de rezistență” față de Israel – care cuprinde Iranul, arhi-inamicul și împuterniciții săi din Irak, Liban, Siria și Yemen – aplaudă „operațiunea triumfătoare” a Hamas și sugerează că s-ar putea alătura luptei. Dar nimeni nu a făcut-o încă. Hezbollah, o miliție și un partid șiit din Liban și, probabil, cel mai puternic dușman de la granițele Israelului, știe că războiul pe care l-a inițiat în 2006 în sprijinul Hamas a fost extrem de distructiv pentru Liban. Până acum s-a abținut să se alăture din nou. Cu economia sa în colaps, Libanul nu este în stare să facă față unei alte calamități. Chiar și un stat-în-un-stat, cum ar fi Hezbollah, poate ezita să provoace daune suplimentare.

Iranul își păstrează, de asemenea, pulberea uscată. Cele 120.000-150.000 de rachete și rachete pe care le-a furnizat Hezbollah, ar putea fi destinate în principal să descurajeze Israelul să bombardeze instalațiile nucleare ale Iranului. Și cu toată retorica sa anti-israeliană, Iranul nu a intrat niciodată în război pentru palestinieni. „Știm că suntem un instrument [al Iranului]”, spune un oficial Hamas din Gaza, menționând că Hamas și Iranul se află pe părți opuse ale diviziunii sectare dintre musulmanii suniți și șiiți. „La sfârșitul zilei, avem doar o zawaj muta , o căsătorie temporară.”

Cu toate acestea, presiunea asupra axei pentru a face mai mult poate crește pe măsură ce luptele din Gaza se intensifică. În urmă cu patru luni, Hezbollah a desfășurat un exercițiu militar foarte popular în sudul Libanului, în care a practicat capturarea orașelor israeliene. Faptul că Hamas a făcut-o acum „îi pune sub presiune”, spune Hilal Khashan, un expert libanez în securitate. Deocamdată, grevele transfrontaliere par a fi destinate mai degrabă avertismente decât începutul unui război. A doua zi după ce Hamas și-a lansat atacul, Hezbollah a bombardat pozițiile israeliene în Fermele Shebaa, o parcelă contestată de graniță unde luptele tind să fie autonome. Au urmat schimburi mai serioase în altă parte, inclusiv foc de rachete și artilerie. Hezbollah a raportat că trei dintre luptătorii săi au fost uciși. Armata israeliană spune că a ucis și cel puțin doi infiltrați. Întrebarea este dacă aceste lupte se vor transforma în ceva mai mare.

Copiii neliniștiți ai lui Avraam

Iranul a beneficiat deja de măcelăria Hamas. Marea sa îngrijorare fusese apropierea vecinilor săi din Golf de Israel. Conform Acordurilor Avraam, Israelul a normalizat relațiile cu mai multe state arabe în ultimii ani, inclusiv Bahrain și Emiratele Arabe Unite. Următorul în linie a fost premiul, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume și care găzduiește cele două locuri cele mai sfinte ale islamului. Luna trecută, prințul moștenitor și conducătorul de facto al regatului, Muhammad bin Salman, a declarat că se apropie un acord cu Israelul: „În fiecare zi ne apropiem”. Miniștrii israelieni au început să viziteze Arabia Saudită în mod deschis. Cu doar câteva zile înainte de atacul Hamas, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că țările care stabilesc relații cu Israelul se pun „în cale de rău”.

O înțelegere între Israel și Arabia Saudită nu va fi niciodată ușor de asigurat, având în vedere ostilitatea populară din Arabia Saudită și cererile prințului pentru un tratat oficial de apărare cu America și mijloacele de îmbogățire a uraniului. Benyamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, a riscat, de asemenea, să-și piardă aliații de coaliție de extremă-dreapta dacă ar face concesii pe care saudiții o doreau palestinienilor. Totuși, distrugerea înțelegerii poate fi unul dintre principalele obiective ale Hamas în declanșarea atacului său.

Aaron David Miller de la Carnegie Endowment for International Peace, un think-tank din Washington, arată cum capacitatea Americii de a promova un acord Israel-Arabia „a fost redusă la zero”. Având în vedere vărsarea de sânge, niciun lider israelian nu va face concesii palestinienilor. Arabia Saudită va fi constrânsă în mod similar, iar prințul Muhammad ar putea, în orice caz, să fie reticent să se grăbească la un pact cu liderii americani și israelieni care ar putea pierde în curând puterea. Ministerul saudit de externe a învinuit, de fapt, Israelul pentru violență, din cauza „ocupării continue”. Pe 11 octombrie, prințul Muhammad și președintele Iranului, Ebrahim Raisi, au vorbit la telefon – prima dată când au făcut acest lucru. Iranul a spus că au discutat despre „necesitatea de a pune capăt crimelor de război împotriva Palestinei”; saudiții au spus că prințul încearcă să „oprească escaladarea în curs”.

În timp ce Arabia Saudită devine rece în ceea ce privește stabilirea legăturilor cu Israelul, Uniunea Europeană a fost legată de sprijinul său pentru Autoritatea Palestiniană, care guvernează părțile din Cisiordania conduse de palestinieni și care este condusă de Fatah, o organizație rivală Hamas. Ajutorul UE acordat Autorității Palestiniene este în curs de revizuire pe fondul afirmațiilor că ar putea finanța extremismul. Pe 9 octombrie, comisarul pentru extindere al Uniunii Europene, Oliver Varhelyi, a declarat că plățile în valoare de sute de milioane de dolari au fost suspendate. El a fost contrazis prompt de către principalul diplomat al UE, Josep Borrell, care a spus că „pedepsirea întregului popor palestinian” ar fi dăunat UE.

Planul B pentru Biden și Bibi

În ceea ce privește America, aliatul vital al Israelului, măcelul a adus o apropiere între Biden și Netanyahu. Șeful de la Casa Albă, îngrijorat de întoarcerea Israelului către dreapta naționalistă și de protestele ample împotriva mișcărilor de a opri sistemul judiciar, a încercat anterior să limiteze contactul cu Netanyahu. Acum îi oferă prim-ministrului multă marjă de libertate pentru a organiza un răspuns militar. Într-un discurs televizat din 10 octombrie, el a declarat: „Să nu existe nicio îndoială, Statele Unite au sprijinul Israelului”.

O preocupare imediată a domnului Biden este să stabilească câți americani au fost uciși (au fost confirmate 22 de decese) sau luați ostatici (numărul este necunoscut, deși 17 sunt încă nedescoperiți). Un al doilea, mai amplu, este controlul undelor de șoc posibile în regiune.

Îmbrățișarea Israelului de către domnul Biden poate deveni la un moment dat o formă de reținere blândă. America a început să-și arate puțin mai multă îngrijorare pentru situația civililor din Gaza. Biden a cerut Israelului să opereze „în conformitate cu legile războiului”, un reproș voalat către oficialii israelieni care au vorbit despre „asediul total” și întreruperea furnizării de alimente, apă și electricitate a teritoriului. America îndeamnă Israelul și Egiptul să deschidă un fel de coridor umanitar. Detaliile sunt neclare, dar rapoartele sugerează că pledează pentru o modalitate sigură pentru cetățenii americani și cel puțin pentru unii palestinieni de a părăsi Gaza. „Civilii nu au făcut nimic rău. Vrem să ne asigurăm că au o cale de ieșire”, a spus un purtător de cuvânt al Casei Albe. Dar Egiptul nu vrea un exod. Președintele său, Abdel-Fattah al-Sisi, spune că problema palestiniană nu ar trebui soluționată „în detrimentul altor partide”. Admiterea unui aflux mare de refugiați palestinieni ar fi destabilizatoare pentru Egipt și ar putea fi văzută ca deschizând calea pentru un atac israelian deosebit de distructiv asupra Gazei.

Un alt efort de reținere pe fondul tulburărilor se referă la Iran. Poate pentru că nu vor să deschidă un alt front, oficialii americani și israelieni spun că nu există informații serioase despre Iran sau Hezbollah care ar fi direct implicați în planificarea sau dirijarea atacului Hamas. Dar Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, susține că „Iranul este complice la acest atac într-un sens larg, deoarece au oferit cea mai mare parte din finanțare” Hamas, ca să nu mai vorbim de ani de antrenament, arme și alt sprijin. Unele rapoarte sugerează că Iranul a fost surprins de atac.

Biden a ajuns în funcție în speranța de a reînvia un acord de limitare a programului nuclear al Iranului, pe care Barack Obama l-a semnat în urma obiecțiilor lui Netanyahu și pe care Donald Trump l-a rupt. Nu a existat niciun acord, iar Iranul este acum mult mai aproape de a putea fabrica o bombă nucleară. Oroarea lui Hamas riscă acum să-l facă să pară un păcălit pentru că a încercat chiar să negocieze cu un regim care scandează „Moarte Israelului”.

Într-adevăr, republicanii trag o linie directă între politica Iranului a lui Biden și masacrarea Hamas. Ei îl critică în general pentru că a relaxat politica lui Trump de „presiune maximă” asupra Iranului. Și îl denunță în special pentru că a negociat un acord pentru a asigura eliberarea în septembrie a cinci americani întemnițați. Acest lucru a implicat dezghețarea a 6 miliarde de dolari din veniturile petroliere iraniene în Coreea de Sud, deținute acum în garanție în Qatar. Administrația spune că banii nu au fost încă plătiți și vor fi folosiți doar pentru a plăti contractorilor non-iranieni pentru alimente și alte provizii umanitare. „Nimeni în Iran nu va atinge vreodată un singur dinar, cent sau rial din aceste fonduri”, insistă un înalt oficial.

Nu contează faptele. Pentru Trump, probabil candidatul republican la președinție, „dolarii contribuabililor americani au ajutat la finanțarea acestor atacuri”. El s-a plâns mai târziu: „Suntem percepuți ca fiind slabi și ineficienți, cu un lider cu adevărat slab”.

Acestea fiind spuse, republicanii nu prea ajută Israelul. Diviziunile lor și apropierea alegerilor de anul viitor au făcut Congresul mai disfuncțional decât de obicei. Senatul nu a confirmat nominalizarea lui Biden la funcția de ambasador în Israel și nici sute de numiri militare de rang înalt. Procesul bugetar – inclusiv un nou ajutor militar pentru Ucraina și posibil pentru Israel – este în impas. O oprire guvernamentală se profilează din nou în noiembrie. Și la un miting din 11 octombrie, Trump însuși l-a numit pe ministrul israelian al apărării „un ticălos”.

Atât din credință sinceră, cât și pentru a dezamorsa atacurile republicane, Biden va ține Israelul aproape. „Ca orice națiune din lume, Israelul are dreptul de a răspunde – într-adevăr are datoria de a răspunde – la aceste atacuri vicioase”, a argumentat el. Nimeni nu poate spune cum va fi Gaza sau Orientul Mijlociu după răzbunarea Israelului. Biden va avea nevoie de o nouă strategie pentru regiune, acum că Hamas a schimbat mare parte din vechea sa strategie. Normalizarea Israel-Arabia Saudită este retrasă. Soluția „două state” la problema palestiniană a dispărut aproape. O relație mai puțin ostilă cu Iranul pare imposibilă. Și speranțele președintelui de a se îndepărta de Orientul Mijlociu pentru a se concentra pe concurențele marilor puteri cu Rusia și în special China au fost năruite. După cum America știe prea bine, din experiența sa din Afganistan și Irak după 9/11, reacția exagerată la terorismul însetat de sânge fără un plan viabil pe termen lung poate duce la dezastru.

Cu mai puțin de două săptămâni în urmă, într-o epocă diferită, domnul Sullivan declarase cu satisfacție: „Regiunea Orientului Mijlociu este astăzi mai liniștită decât a fost în două decenii”. El a recunoscut că „tot ceea ce se poate schimba”, dar s-a lăudat că a trebuit să petreacă mai puțin timp decât oricare dintre predecesorii săi de la 11 septembrie, ocupându-se de crize și conflicte acolo. Acum li s-a alăturat, încercând cumva să limiteze entropia și politica violentă a Orientului Mijlociu. Dl. Sullivan a căutat să „depresurizeze, de-escalade și în cele din urmă să integreze regiunea Orientului Mijlociu”. Dar totul riscă să se inverseze: conflictul, escaladarea și dezordinea ar putea începe cu ușurință să se hrănească reciproc încă o dată, conchide The Economist.