Eșec preconizat pe lotul constructorului chinez de pe Autostrada A0: lucrările sunt grav întârziate, iar progresul este aproape inexistent
Pe Lotul 3 DN2 (Afumați) – DN3 (Cernica), cu o lungime de 8,6 km, lucrările realizate de China Civil Engineering Construction Corporation par să fi intrat într-un blocaj serios. Deși contractul de execuție a fost semnat în martie 2023, la un preț de 397.996.117,63 lei fără TVA, progresul vizibil al lucrărilor rămâne dezamăgitor, conform filmărilor realizate de utilizatori locali. Observațiile recente din teren evidențiază o avansare extrem de lentă, cu lucrări aproape inexistente la nivelul structurii, în special la poduri și piloni.
Contractele și promisiunile nerespectate
Selectată în noiembrie 2022, compania chineză avea 12 luni la dispoziție pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Cu toate acestea, la aproape un an de la semnarea contractului, progresul real este dificil de observat, în ciuda presiunilor din partea Ministerului Transporturilor (MT) și CNAIR, care au cerut prioritizarea legăturii dintre Lotul 2N și DN2. Deși cerința era clară, constructorul pare să ignore solicitările, concentrându-se pe un ritm de lucru ce amintește de stilul Pizzaroti, firmă cunoscută pentru subcontractări la prețuri mici și un avans lent. Practic, chinezii nu își asumă nicio cheltuială, iar plățile către angajații români întârzie cu lunile, astfel că nimeni nu pleacă de teamă să nu mai vadă banii în veci.
Utilizatorul Hercule, de pe forumul Pe Unde Merg, care a urmărit progresul lucrărilor, a observat că, în ultimele săptămâni, nu s-a mai turnat beton la niciun pilon de pod și nu există un progres real la fundațiile podurilor. Deși s-a început cofrarea pentru unii piloni și s-au alocat elemente de armătură, lucrările avansează mult prea lent pentru a fi compatibile cu termenul de finalizare asumat.
Subcontractări și amânări
Un alt factor de întârziere este subcontractarea lucrărilor către firma Baxcom, care este percepută de mulți ca un contributor la ritmul lent al șantierului. Deși subcontractorii sunt responsabili pentru progresul fizic al lucrărilor, titularul contractului – China Civil Engineering Construction Corporation – este cel tras la răspundere pentru eventualele întârzieri. În plus, dorința de a corecta greșelile de execuție pare limitată, un alt utilizator, Hefaistos, semnalând că în unele cazuri se așteaptă o amânare de aproximativ doi ani până la finalizarea lotului.
Perspectivele asupra finalizării proiectului
Deși filmările recente din teren nu oferă prea multă speranță, utilizatorii și autoritățile deopotrivă speră la o mobilizare rapidă în viitorul apropiat. Totuși, având în vedere că prioritățile stabilite de CNAIR nu sunt respectate, iar subcontractările la prețuri mici continuă să afecteze calitatea și ritmul lucrărilor, perspectivele pentru finalizarea proiectului rămân sumbre. S-ar putea spune că ar fi un fel de răzbunare chinezească pentru că firmele din această țară nu au voie să mai participe la licitații de infrastructură din România.