Este împotriva excluderii sportivilor ruşi: Mircea Lucescu, declarații pentru postul italian Radio Rai

Publicat: 15 mart. 2022, 13:30, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Este împotriva excluderii sportivilor ruşi: Mircea Lucescu, declarații pentru postul italian Radio Rai
Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev. Foto: scroll.it

Mircea Lucescu, antrenorul echipei ucrainene de fotbal Dinamo Kiev, a declarat pentru postul italian Radio Rai că este împotriva excluderii sportivilor ruşi din cauza conflictului armat declanşat de Rusia.

Pentru mine, sportul nu are nimic de-a face cu motivele politice. Sportul şi cultura greşesc. Oamenii trebuie să continue să meargă pe teren în competiţiile sportive. Au nevoie de ele. Nu sunt de acord să le fie luat sportivilor dreptul de a fi campioni. Sportul nu poate decât să ajute”, a spus Lucescu, potrivit site-ului jurnalistului Gianluca Di Marzio.

Tehnicianul român a menţionat că a putut părăsi Ucraina graţie preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin.

Cu două zile înainte ne întorseserăm din Turcia, apoi în noaptea dinaintea antrenamentului a avut loc atacul. Federaţia a întrerupt campionatul pentru o lună, dar cred că va fi foarte greu să fie reluat. Am plecat împreună cu jucătorii străini datorită lui Ceferin, datorită UEFA şi federaţiilor de fotbal. Unii jucători au rămas acolo şi s-au dus la baza unde ne antrenam. Eu am plecat ca să ajut de afară, să organizez şi să ajut familiile să plece. Noi am adus afară mai mulţi oameni. Jucătorii care au mai mult de trei copii au reuşit să iasă, trebuiau să o facă prin lege”, a spus Lucescu.

Românul o antrenează din vara lui 2020 pe Dinamo Kiev, după ce a pregătit-o timp de doisprezece ani (2004-2016) pe cealaltă forţă a fotbalului ucrainean, Şahtior Doneţk. În sezonul 2016-2017, el a antrenat echipa rusă Zenit Sankt Petersburg.

Lucescu a explicat că nu se aştepta la atacul Rusiei: „Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva. Ucrainenii şi ruşii au trăit împreună ca fraţii. Aceasta este mai mult o problemă politică decât una populară. Ucrainenii sunt orgolioşi şi mândri de cultura lor, va fi o bătălie lungă. Nimeni nu o va câştiga, vor fi doar pierderi. Frică? Nu, nu mi-a fost. A fost pentru ceilalţi. Când noi am ajuns la graniţă, am văzut bărbaţi care lăsau femei şi copii”.