Cum se poate preveni malaria? Este vorba despre o combinaţie de medicamente și un vaccin
O nouă combinație de medicamente și vaccinuri ar putea reduce decesele și îmbolnăvirile copiilor africani împotriva malariei, arată un studiu publicat în New England Journal of Medicine.
Studiul a fost făcut pe un eșantion de 6.000 de copii cu vârste sub 17 luni din Burkina Faso şi Mali. Cele mai multe dintre cele 400.000 de decese asociate de malariei înregistrate anual sunt încadrate la grupa de vârstă 0 – 5 ani.
„A funcționat mai bine decât credeam că va fi cazul”, a spus profesorul Brian Greenwood, membru al echipei de cercetare de la London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM), care a condus studiul.
„Internările au fost mai puţine, decesele au fost mai puţine în ambele ţări şi chiar nu ne aşteptam să vedem asta”, a adăugat acesta.
Oamenii de ştiinţă au spus că efectele combinate ale vaccinului şi medicamentelor în studiu par să fie surprinzător de puternice.
Vaccinul a ajuns deja la mai mult de 740.000 de copii din Ghana, Kenya şi Malawi, ca parte a unui program de vaccinare de rutină a copiilor.
În studiul derulat nu au fost înregistrate efecte secundare îngrijorătoare.
Copiii implicaţi vor continua să primească vaccinuri, medicamente sau ambele, până la vârsta de 5 ani, iar noi date ale studiului vor fi publicate anul viitor.