Estimare: Veniturile bugetului vor crește cu 15,5 mld. lei, cheltuielile cu 18,7 mld. lei, iar deficitul va creşte cu 3,2 mld. lei
Veniturile bugetului general consolidat se vor majora, pe sold, cu suma de 15,523 miliarde lei, cheltuielile cu 18,747 miliarde lei, în timp ce deficitul bugetului general consolidat în termeni cash va creşte cu suma de 3,224 miliarde lei, conform proiectului de Ordonanţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naţionale (cash) creşte la 83,757 miliarde lei, acesta reprezentând 7,13% din PIB, în scădere faţă de nivelul de 7,16% din PIB cât s-a stabilit iniţial.
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ, este de aşteptat ca produsul intern brut să înregistreze o valoare nominală de 1.174,9 miliarde de lei, rezultată dintr-o creştere reală de 7% şi un deflator de 4% având în vedere evoluţiile economice din primele luni ale anului 2021, precum şi ridicarea majorităţii restricţiilor impuse de pandemie, dar şi faptul că în anul 2020 economia a avut o contracţie de 3,9%.
Prognoza de creştere economică utilizată la elaborarea bugetului de stat pentru anul 2021 s-a situat la 4,3%, cu o valoare nominală pentru anul acesta de 1.116,8 miliarde lei.
Potrivit proiectului de rectificare bugetară, veniturile bugetului de stat se vor majora cu 6,414 miliarde lei, iar cheltuielile vor creşte pe sold cu suma de 9,975 miliarde lei.