Eternul Burlan vrea din nou la șefia CE Oltenia. A fost demis în ianuarie
Daniel Burlan este unul dintre cei cinci candidați pentru un loc în directoratul Complexului Energetic Oltenia.
Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului CE Oltenia până în luna ianuarie, când a fost îndepărtat, este primul dintre cei cinci care și-a depus candidatura pentru locul din Directorat. Competitorii săi sunt Gabriel Giorgi directorul de la Medserv Min, Gabriel Gârjoabă, fost manager al Minprest, Gabriel Pităroiu și Cosmin Trufelea.
Burlan ocupă în prezent postul de director al Direcției Ofertare-Vânzare din Complexul Energetic Oltenia. Aici are un salariu de circa 14.000 de lei. Postul a fost eliberat prin pensionarea fostului director Ionel Ilie. Direcția Ofertare-Vânzare este una din cele mai importante din compania energetică, având în vedere că este cea care asigură toate contractele de vânzare de energie, în baza cărora societatea își asigură încasările de bază.
E un fel de pedeapsă pentru Burlan pentru că începutul anului l-a prins pe cai mari. El a plătit cu postul, în urma accidentului cumplit de la cariera din Gorj. Consiliul de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decis încetarea mandatelor a doi membri din Directoratul companiei, unul fiind Daniel Burlan, celălalt fiind Marius Negru.
Demiterea lui Bulan și Negru a fost făcută la două zile după anunțul făcut de ministrul Energiei de atunci, Virgil Popescu, prin care cerea schimbarea celor doi din funcție.
La acel moment, Virgil Popescu a declarat că activitatea de protecție a muncii în Complexul Energetic Oltenia (CEO) a existat doar formal și a solicitat schimbarea coordonatorului responsabil de protecția muncii a CEO și directorului responsabil de achiziții.
Accidentul grav a avut loc în localitatea gorjeană Mătăsar. Un vehicul care transporta 25 de muncitori s-a răsturnat. A fost activat planul roșu de intervenție.
Accidentul s-a produs în momentul în care tancheta care transporta muncitori s-a răsturnat de pe un pod și a căzut în carieră. În urma incidentului, șapte persoane au fost rănite și alte trei au murit.
Burlan Daniel, absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Craiova, în anul 1991, a urmat ulterior studii postuniversitare de Management industrial.
Are o experienta de aproape 30 de ani în domeniul minier, ocupând succesiv funcții de conducere începând din anul 1996. În perioada 2005-2012 a deținut funcția de director general al SNLO – Societatea Națională a Lignitului Oltenia. În cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost numit membru al Directoratului (în decembrie 2018) și președinte al Directoratului (în ianuarie 2020).