Record național la traseism politic. La 79 de ani, fostul parlamentar Eugen Durbacă și-a început activitatea în al 14-lea partid

Publicat: 16 mart. 2022, 12:30, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
Record național la traseism politic. La 79 de ani, fostul parlamentar Eugen Durbacă și-a început activitatea în al 14-lea partid

Un record național la traseism politic este înregistrat la Galați, unde fostul deputat și senator Eugen Durbacă și-a început activitatea la cel de al 14-lea partid pe care îl adaugă în CV la capitolul activității sale politice.

În ultimii 20 ani, Durbacă a fost un partener loial al lui Dan Voiculescu, fiind unul din oamenii de bază în PUR, PC, PPUSL, dar anul trecut și-a înființat, cu ajutorul fiicei sale, propria formațiune politică, Partidul Conservator Democrat, preluând titulatura partidului înființat în urmă cu o sută de ani de Take Ionescu.

Zile trecute, Eugen Durbacă și-a început activitatea la noul partid cu o petrecere organizată la un restaurant din Galați și la care a invitat peste o sută de membri și simpatizanți. Majoritatea sunt vârstnici, pentru că nici Durbacă nu mai e cel de acum 20 de ani, când controla 12% din voturi și negocia algoritmul puterii locale cu PSD sau PNL-PD. La alegerile din 2020, PPUSL Galați, condus de Durbacă, a obținut numai 2,6% din voturi.

Un personaj de filme comuniste, care a devenit după 1990 cel mai mare colecționar de partide politice

Durbacă, de profesie inginer, și-a început activitatea politică în anii 70, când a fost numit în funcția de director al Întreprinderii de Utilaje Grele de pe platforma siderurgică de la Galați și devenea și membru supleant al CC al PCR.

La revoluție a fost fugărit de muncitori, o perioadă a stat ascuns, după care, consecvent ideilor de stânga, s-a înscris în Uniunea Stângii Democratice.

La primele alegeri locale, din februarie 1992, a candidat la Primăria Galați din partea Alianței Socialiste, o coaliție locală a foștilor activiști PCR și a câștigat alegerile, obținând primul mandat de primar. Faptul că gălățenii au votat un fost activist PCR a adus Galațiului eticheta de „orașul roșu”. Ulterior, Durbacă a trecut la PDAR, PSM, PDSR…

Lista completă a partidelor prin care a trecut Eugen Durbacă este următoarea: 1. PCR; 2. Uniunea Stângii Democratice; 3. Partidul Socialist al Muncii; 4. Partidul Democrat Agrar din România; 5. Partidul Democrat de Centru; 6. PDSR (actualul PSD); 7. Alianța pentru România; 8. PD (datorită prieteniei cu Băsescu – n red); 9. Partidul Umanist Român; 10. Partidul Conservator; 11. ALDE; 12. Pro România; 13. Partidul Puterii Umaniste Social Liberal; 14. Partidul Conservator Democrat.

Un alt record: a deținut cam toate funcțiile publice pe care le-a dorit, primar, președinte CJ, deputat, senator

Un alt record greu de egalat în politica post-decembristă este că politica i-a adus lui Eugen Durbacă toate funcțiile publice pe care și-a dorit.

A avut două mandate de primar al Galațiului, din 1992 până în anul 2000, a fost președinte al CJ Galați din 2004 până în 2008, după care, până în 2012 a mai deținut un mandat de vicepreședinte al CJ Galați.

Din 2012 până în 2016 a fost senator, după care a deținut un mandat de deputat, până în 2020. Acum, este în așteptarea alegerilor locale și parlamentare din 2024.

Un nou partid, cu „Centrul” la Galați

Partidul Conservator Democrat a fost înființat prin sentinţa civilă nr.13/P/2021 pronunţată în dosarul nr.1492/3/2021 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică de pe data de 26.03.2021. În acte, sediul noului partid este în Galați, pe Bulevardul Coșbuc nr 116, unde a funcționat televiziunea locală a familiei Durbacă, dar de fapt sediul este pe strada Brăilei, unde de-a lungul anilor au fost sediile PC, PUR, ALDE, Pro România și PPUSL.

În scripte, președintele Partidului Conservator Democrat este Roxana Marosy, fiica lui, Eugen Durbacă, dar cum ea nu a participat la sindrofia cu membrii și simpatizanții, e clar că tata a preluat frâiele conducerii partidului.

Noua formațiune, Partidul Conservator Democrat, a preluat de la partidul înființat în urmă cu o sută de Take Ionescu, nu numai titulatura, ci și obiectivul de fi un „partid-balama”.

Partidul Conservator Democrat a fost înființat pe 21 noiembrie 1908, prin desprinderea din Partidul Conservator a unei aripi conduse de Take Ionescu, în scopul creării celui de-al 3-lea partid de guvernământ.