Eugen Teodorovici: „Ministrul Radu Oprea este groparul economiei românești”
Fostul ministrul al Finanțelor, Orlando Teodorovici, se declară total nemulțumit de actualul ministru al Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, Ștefan Radu Oprea, despre care spune că este slab pregătit în privința turismului. Mai mult, îl consideră „groparul” economiei românești.
Orlando Teodorovici consideră că marea problemă a României în domeniul serviciilor constituie slaba pregătire a personalului. Ori la noi, într-un sector care trebuia să aibă prioritare, sunt foarte multe lipsuri.
„Despre turism trebuie să ai pe cineva care să îl înțeleagă. Avem vreun ministru care să se ocupe de turism? În România se pare că trebuie să arăți importanța unui sector având și un minister care să se ocupe de el. Turismul a intrat acum sub pălăria ministerului Economiei. Ministrul Oprea nu cunoaște administrație, nu știe cu ce se mănâncă turismul, și chiar este un gropar al economiei românești. Îl vedeți să aibă vreo treabă cu turismul? A plecat cu trenul la mare și a dat niște declarații jenante. Și atunci cum putem noi să sperăm să înțeleagă probleme turismului? L-ați văzut să iasă să vorbească despre scoaterea voucherelor de vacanță sau de lipsurile din turism? Trebuie vorbit despre toate aceste probleme din turism, însă trebuie să ai cu cine”, a declarat Orlando Teodorovici pentru Replica Online.
Mai puțini turiști, în 2023
Fostul ministru spune că a remarcat că, în acest an, turiștii sunt în număr mai mic, raportat la anii trecuți. Teodorovici a vorbit și despre problemele cu care se confruntă firmele care activează în sector, de la lipsa forței de muncă, tot felul de controale și șpăgile de rigoare și până la taxe noi.
„Mi se pare că ceva se întâmplă pentru că numărul de turiști, per total, este mult mai mic decât anul trecut. Chiar dacă prețurile sunt mai mari, oamenii trebuie să înțeleagă și operatorii economici care scumpesc, pentru că aceștia sunt la limita de la a mai închide sau a mai ține un sezon deschis. Controalele care sunt foarte multe, unele nejustificate sau abuzive, sumele care se cer pe lângă, în afară de amenzi, oamenii știind deja cât se cere pentru un aviz sau pentru o reconectare la utilități. Forța de muncă e din ce în ce mai greu de găsit, mulți cei care vin din afara țării vin, stau ceva timp și pleacă spre alte destinații unde se plătește mai bine. Acum se discută despre mărirea TVA-ului de la 9 la 19 %, lucru care i-ar afectat foarte mult. Astfel, operatorul economic are trei variante, fie își păstrează aceleași prețuri și încasează la negru, fie închide, fie mărește prețurile lucru care va duce tot la închidere pentru că vor fi ocoliți de clienți. Nu știu de ce nu se organizează pentru a avea un punct de vedere clar față de guvern” a mai spus Teodorovici.
Fără vouchere, turismul românesc este mort
Orlando Teodorovici le-a atras atenția guvernanților că o eventuală eliminare a voucherelor de vacanță, cum se preconizează, după câte se pare, va avea efecte dramatice asupra turismului românesc.
„Se discută acum despre eliminarea voucherelor de vacanță. Gândiți-vă că dacă asta trece, la anul s-a închis totul. Dacă voucherele dispar, gata, o să vedeți câte baze turistice o să rămână de izbeliște pentru că nu ai cum să supraviețuiești. Asta a fost o măsură dată tocmai ca să se compenseze partea de finanțări pentru turism. Operatorii economici neavând o voce puternică este normal ca Guvernul să acționeze în acest fel”, a mai afirmat fostul ministru.