EURO 2020 | Franța – Elveția 3-3, 4-5 la lovituri de departajare. Mbappe a ratat de la „punctul cu var”, pe Arena Națională
Elveția s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020, după ce a învins Franța, scor 3-3 după timpul regulamentar de joc și 5-4 la loviturile de departajare. Meciul a avut loc luni seară, pe Arena Națională din București, în optimile Campionatului European.
Franța a început tare, iar Varane și Benzema au avut primele ocazii de gol.
După un sfert de oră de joc, Elveția a deschis scorul prin Seferovic, dar până la pauză, Franța a mai irosit 3 situații mari de gol.
După pauză, elvețienii au ratat o mare ocazie și au primit un penalty după consultarea VAR-ului. Ricardo Rodriguez a ratat de la 11 metri, Lloris ghicind locul execuției. Acesta a fost primul penalty apărat pentru Franța, din 2012 încoace.
Imediat, Benzema a reușit o dublă și Franța conducea cu 2-1.
Scorul s-a făcut 3-1, după ce Pogba a înscris un supergol.
În minutul 81, Seferofic a reușit dubla, reducând din diferență, iar în ultimul minut din timpul regulamentar de joc, Gavranovic a restabilit egalitatea.
După cele două reprize de prelungiri, niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie, așa că partida a ajuns la lovituri de departajare.
Pentru Franţa au transformat Pogba, Giroud, Thuram și Kimpembe. Pentru Elveţia au transformat Gavranovic, Schar, Akanji, Vargas, Mehmedi.
Mbappe a ratat ultima lovitură, iar Elveția s-a calificat în următoarea fază a competiției.
În sferturile de finală, Elveția va întâlni naționala Spaniei.
Au evoluat următoarele echipe:
Franţa: Lloris – Varane, Lenglet (Coman ’46 /Thuram ‘111), Kimpembe – Pavard, Pogba, Kanté, Rabiot – Griezmann (Sissoko ’87) – Benzema (Giroud ’93), Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps
Elveţia: Sommer – Elvedi, Akanji, R. Rodriguez (Mehmedi ’87)- Widmer (Mbabu ’74), Freuler, Xhaka, Zuber (Fassnacht ’80) – Shaqiri (Gavranovic ’74), Embolo (Vargas ’80) – Seferovic (Schar ’97). Selecţioner: Vladimir Petkovic