EURO 2020 | Spania – Croația 5-3. Cel mai frumos meci de la Campionatul European
Spania a învins Croația în optimile EURO 2020, scor 5-3, luni seara la Copenhaga. Spaniolii se califică în sferturi după cel mai frumos meci înregistrat până acum la Campionatul European.
Meciul a început cu un autogol al Spaniei. În minutul 20, Pedri a vrut să paseze către portarul propriu, dar Unai Simon a făcut gafa campionatului și a ratat intercepția mingii care a ajuns în plasă.
Croații au stat în avantaj doar 18 minute, pentru că spaniolii au restabilit egalitatea prin Sarabia.
Prima parte a meciului s-a terminat 1-1. În a doua repriză, spaniolii au dus scorul la 2-1 prin golul lui Azpilicueta în minutul 57. După 20 de minute, Ferran Torres a înscris din nou pentru spanioli și tabela arăta 3-1.
Croații au demonstrat încă odată de ce sunt vicecampioni mondiali și au refuzat să cedeze. În minutul 85, Orsic și Pasalic în minutul 90+2 au reușit remontada și au trimis partida în prelungiri.
După reluarea partidei, spaniolii au fost cei care erau mai proaspeți și mai agresivi, iar în minutul 100 Alvaro Morata l-a învins pentru a patra oară pe portarul Croației. După două minute, Oyarzabal a marcat din nou pentru Spania și a stabilit scorul final 5-3.
Au evoluat echipele:
Spania: Simon – Azpilicueta, E. Garcia (P. Torres ’72), Laporte, Gaya (Alba ’78) – Koke (Fabian ’78), Busquets (Rodri ‘101) , Pedri – Sarabia (Olmo ’71), Morata, F. Torres (Oyarzabal ’88). Selecţioner: Luis Enrique
Croaţia: Livakovic – Juranovic (Brekalo ’74), Vida, Caleta-Car, Gvardiol – Modric (Ivanusec ‘113), Brozovic, Kovacic (Budimir ’79) – Vlasic (Pasalic ’79), Petkovic (Kramaric ’46), Rebic (Orsic ’67). Selecţioner: Zlatko Dalic
Spania va evolua în sferturi împotriva câștigătoarei din partida Franța-Elveția, care se dispute pe Arena Națională.