Polițele Euroins SA-clasa XV-Garanții încetează la 5 februarie 2024

Publicat: 23 ian. 2024, 16:32, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Polițele Euroins SA-clasa XV-Garanții încetează la 5 februarie 2024

FGA le spune deținătorilor de Contracte de Asigurare de Garanții-Clasa XV, încheiate cu societatea Euroins, ce trebuie să facă în perioada următoare.

Fondul de Garantare a Asiguraților aduce la cunoștința deținătorilor de Contracte de Asigurare de Garanții-Clasa XV, încheiate cu Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA faptul că, acestea încetează de drept la data de 5 februarie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 cu modificările și completările ulterioare. Până la această dată, potrivit informațiilor remise de către lichidatorul judiciar al societății, CITR Filiala București SPRL, vor mai fi valabile 3145 de polițe, din clasa menționată.

După data de 5 Februarie 2024, ultima zi de valabilitate a polițelor de garanții, creditorii de asigurare care au deținut un astfel de contract de asigurare se pot adresa  FGA cu o cerere de restituire primă, Anexa 9 la Norma ASF nr. 24/2019, pentru a solicita restituirea diferenței de primă pentru perioada rămasă neacoperită.

Cererile de restituire primă-Anexa 9, pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro , situație în care se va primi în mod automat numărul de înregistrare al cererii.

Euroins – Depunerea cererilor de plată privind acordarea despăgubirilor

Pentru obținerea despăgubirilor / indemnizațiilor este necesară depunerea unei cereri de plată la Fond.

Cererile de plată însoțite de documente justificative se pot formula începând cu data retragerii autorizației de funcționare a asigurătorului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.

Cererile de plată / petițiile pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro  sau se transmit prin poștă la adresa: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București.

Documentele în completare se transmit pe adresa de Email: [email protected]

FGA a implementat un nou sistem informatic care asigură gestiunea proceselor/fluxurilor de lucru, a bazelor de date și instrumentarea mai rapidă a cererilor/dosarelor, într-un mediu securizat al informațiilor

Pentru a asigura un principiu de echitate în relația cu toți creditorii de asigurare, înregistrăm și soluționăm cererile de plată / restituire primă în ordinea primirii acestora la Fond, fără posibilitatea de a urgenta/prioritiza cererile, la solicitarea petenților.