Europenii doresc să rămână neutri în cazul unui conflict între Statele Unite și China
Majoritatea europenilor doresc să rămână neutri în cazul unui conflict între Statele Unite și China în privințaTaiwanului, reiese dintr-o nouă anchetă a European Council on Foreign Relation (ECFR), transmite Euronews.
Peste 60% dintre persoanele interogate din 11 țări membre ale UE au declarat că ar dori ca țara lor să rămână neutră, potrivit sondajului publicat miercuri legat de atitudinile europenilor în privința SUA, Rusiei și Chinei.
De asemenea, participanții la această anchetă consideră China mai mult un partener strategic decât un aliat, un rival sau un adversar.
Această anchetă arată că punctul de vedere public privitor la China corespunde mai mult celui al președintelui francez Macron decât celui al președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, afirmă co-autorii raportului în nota de prezentare.
Ancheta ECFR indică Germania și Suedia ca fiind țările cele mai optimiste în privința Chinei. Rezultatele sondajului arată că percepția europenilor asupra Chinei s-a schimbat suprinzător de puțin comparativ cu rezultatele sondajului din 2021, au scris cei doi autori ai raportului, Jana Puglierin și Pawel Zerka.
China este un ”partener necesar Europei”. Aceasta este opinia dominantă în aproape toate țările europene. Totuși, dacă China începe să furnizeze arme Rusiei, 41% dintre persoanele interogate sunt pentru impunerea de sancțiuni Beijingului.
În Ungaria, Austria, Italia și Bulgaria, participanții la sondaj spun că preferă să nu se impună acest tip de măsuri.
Potrivit sondajului, majoritatea nu vede cu ochi buni ceea ce au firmele chineze în Europa: poduri, porturi sau companii de tehnologie.
Autonomia UE
Opinia europenilor în privința SUA ca aliat s-a îmbunătățit din 2021. Dar trei sferturi dintre persoanele chestionate recunosc că Europa nu poate ”întotdeauna să se bazeze pe Statele Unite” și că are nevoie de propriile capacități de apărare.
Europenii sunt de părere că o eventuală revenire a lui Donald Trump ar slăbi alianța cu Statele Unite.
Rusia – ”adversar”
În prezent, aproximativ 64% din participanții la sondaj spun că Rusia este un ”adeversar” sau un ”rival”, față de 36% în 2021.
Totuși, în Bulgaria, aproximativ 47% dintre persoanele interogate consideră că Rusia este un ”partener necesar” cu care Europa ar trebui să coopereze.
Sondajul mai arată că europenii sunt în mod constant în favoarea Ucrainei.
În medie, 48% dintre europeni estimează că, după acest război, țara lor ar trebui ”să aibă o relație limitată” cu Rusia, în timp ce 18% declară că țara lor ar trebui ”să pună punct tuturor legăturilor”.
În schimb, în Bulgaria, majoritatea persoanelor interogate subliniază că țara lor ar trebui să aibă ”o relație de cooperare totală” cu Rusia după încetarea războiului.
Sondajul ECFR a fost realizat online, cu participarea a peste 16.000 de persoane cu vârste peste 18 ani din Austria, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia, Spania și Suedia.