Eurostat: Producţia de bere a UE a crescut cu 3% în 2021
Statele membre UE au produs anul trecut 33,1 miliarde de litri de bere cu alcool şi aproape 1,7 miliarde de litri de bere care nu conţinea deloc alcool sau avea mai puţin de 0,5%, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu 2020, producţia UE de bere cu alcool a crescut anul trecut cu aproape 3%, iar cea de bere fără alcool sau cu alcool sub 0,5% a înregistrat un avans de aproape 20%.
În 2021, producţia totală de bere a UE a fost echivalentul a aproape 78 de litri per locuitor.
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile datele, în 2021, ca şi în 2020, Germania a fost principalul producător de bere (7,5 miliarde de litri de bere sau 23% din producţia totală a UE). Aceasta înseamnă că aproximativ una din patru beri cu alcool produse în UE provenea din Germania.
Germania este urmată de Polonia şi Spania (ambele cu 3,7 miliarde de litri de bere sau 11% din producţia totală a UE), Ţările de Jos (2,5 miliarde de litri de bere sau 7% din producţia totală a UE).
Producţia acestor ţări reprezintă 52% din producţia totală a UE.
Ţările de Jos au continuat să fie principalul exportator UE de bere cu alcool în 2021 ca şi în 2020. Ţările de Jos au exportat anul trecut 1,9 miliarde de litri de bere cu alcool (reprezentând 21% din total exporturilor de bere ale blocului comunitar), fiind urmate de Belgia (1,7 miliarde de litri; 19%), Germania (1,6 miliarde de litri; 17%), Franţa şi Cehia (ambele cu 0,5 miliarde de litri; 6%).
Principalele destinaţii pentru exporturile către ţările din afara UE au fost Marea Britanie (902 milioane de litri; 22% din totalul exporturilor de bere în afara blocului comunitar), Statele Unite (765 milioane de litri; 19%), Rusia (391 milioane de litri; 9%), China (340 milioane de litri; 8%) şi Coreea de Sud (168 milioane de litri; 4%).
Cu 0,8 miliarde de litri, Franţa a continuat să fie cel mai mare importator de bere cu alcool în 2021 (reprezentând 16% din total importurilor de bere ale blocului comunitar). Germania şi Italia au importat aproape 0,7 miliarde de litri (13%), Ţările de Jos – 0,6 miliarde de litri (12%) şi Spania – 0,5 miliarde de litri (10%).
Importurile de bere cu alcool din ţări din afara UE sunt marginale comparativ cu importurile din interiorul blocului comunitar. În privinţa importurilor din afara UE, statele membre au favorizat berea britanică (248 milioane de litri) şi mexicană (122 milioane de litri).