18:21, 28.09.2024 • POLITICĂ
UPDATE: Evadatul din Dolj, căutat de poliție în județele învecinate, a fost prins
Un bărbat din Dolj a evadat din sediul Postului de Poliție Șimnicu de Sus, în timpul cercetărilor, conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, bărbatul a fost găsit și prins luni dimineață într-un șanț cu vegetație abundență, de pe marginea unui drum secundar de pe raza comunei Simnicu de Sus, la aproximativ 800 metri de sediul poliției.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Șimnicu de Sus reținuseră, pentru 24 de ore, un bărbat de 57 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În timpul cercetării, bărbatul a sărit pe fereastra aflată la parter și a dispărut.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.
Au fost instituite filtre rutiere, atât în județ, cât și în județele învecinate, în vederea depistării bărbatului.