Evaluare Națională 2023: Miercuri se afișează rezultatele. Când se pot depune contestațiile
Miercuri, 28 iunie, până la ora 14, vor fi afișate rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023, urmând ca elevii nemulțumiți de rezultatele obținute să poată depune contestații fie la centrele de examen, fie să le transmită electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), potrivit Ministerului Educației.
Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care arată că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, conform ghidului Ministerului Educației.
„În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.
Indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă. Aceasta notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, se mai arată în ghidul oficial pentru Evaluarea Națională, potrivit Edupedu.ro.
Rezultatele elevilor vor fi anonimizate. „Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română.”, după cum a precizat Ministerul Educației.
Cum se calculează noua notă după contestație
„Art. 10. — (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(2) În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.
(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.”