Eveniment în Kenya: o mamă elefant a fătat gemeni
O femelă de elefant african a fătat gemeni în rezervaţia Samburu din nordul Kenyey, a anunţat joi o asociaţie care militează pentru protejarea acestei specii ameninţate cu dispariţia, în rândul căreia astfel de naşteri se întâmplă foarte rar şi reprezintă doar 1% din totalul sarcinilor duse la termen.
Reprezentanţii asociaţiei Save the Elephants au anunţat că cei doi pui – un mascul şi o femelă – au fost observaţi weekendul trecut de un grup de ghizi cu ocazia unui safari organizat în această rezervaţie naturală, situată la o distanţă de aproximativ 300 de kilometri de Nairobi, capitala Kenyei.
Mai multe înregistrări video îi arată pe cei doi pui de elefant, în vârstă de doar câteva zile, în timp ce se obişnuiau cu mediul înconjurător din savana africană alături de mama lor, Bora, şi de fratele lor mai mare, născut în 2017.
Elefanții au o gestație de 22 de luni
Elefanţii au cea mai lungă gestaţie dintre toate mamiferele, durata sarcinii lor ajungând la aproape 22 de luni, iar femelele născând aproximativ o dată la patru ani.
„Găsim foarte rar gemeni în rândul populaţiilor de elefanţi, ei reprezintă doar 1% din totalul naşterilor”, a declarat într-un comunicat fondatorul asociaţiei Save the Elephants, Iain Douglas-Hamilton, care a lansat totodată un apel la prudenţă.
Gemenii de elefant nu ajung prea des la maturitate
Gemenii de elefant african nu ajung prea des la maturitate: ultimii gemeni născuţi în rezervaţia Samburu, în 2006, au supravieţuit doar câteva zile.
„Foarte des, se întâmplă ca mamele să nu aibă suficient lapte pentru a hrăni doi pui”, a explicat Iain Douglas-Hamilton în acelaşi comunicat. „Următoarele zile vor fi critice pentru nou-născuţi, iar noi ne rugăm ca ei să supravieţuiască”, a adăugat el.
În Kenya trăiesc circa 36.280 de elefanţi, potrivit primului recensământ al faunei sălbatice realizat la nivel naţional în această ţară în anul 2021.
Acest număr marchează o creştere cu 12% în raport cu populaţia înregistrată în 2014, când braconajul pentru fildeş era mai des practicat.
Braconajul a înjumătățit numărul de elefanți din savană
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) a avertizat anul trecut că braconajul şi distrugerea habitatului natural, mai ales pentru transformarea zonelor sălbatice în terenuri pentru agricultură, au un efect devastator asupra numărului de elefanţi din toată Africa.
Populaţia de elefanţi din savana africană a scăzut cu cel puţin 60% pe parcursul ultimilor 50 de ani, fapt care a determinat includerea acestei specii în categoria „în pericol” în cea mai recentă actualizare a „Listei roşii” a speciilor ameninţate cu dispariţia, întocmită de UICN.