Eveniment omagial major: Balada Meșterului Fasole – de Ziua lui Călin Georgescu

În arhiva oralității românești, dincolo de „Toma Alimoș”, ”Iovan Iorgovan” și „Miorița”, se ascund uneori texte care nu par să aparțină unui trecut clar, dar nici prezentului banal. Ele plutesc între legendă și revelație, între anecdotă și adevăr sacru.

Așa a reapărut, prompt și oarecum conspirativ, „Balada Meșterului Fasole” — un poem popular amplu, cu ritm de bocet și forță arhaică, cules și transmis în manuscris de către un grup care se autointitulează discret Iubitorii de Călin.

Se spune că această versiune a fost descoperită, sau poate plăsmuită, de către câțiva inițiați care pregătesc pentru ziua de 26 martie – Ziua lui Călin – o operă audio dedicată ridicării simbolice a Mănăstirii Geția, în memoria unei idei care n-a murit niciodată: renașterea sacră prin jertfă.

Adevărată? Mai contează?

Nu știm dacă balada a existat vreodată în formă populară veritabilă sau dacă e creația colectivă a unor minți care au înțeles puterea mitului. Dar știm sigur că o voce se pregătește să o rostească, acompaniată de fluier, vânt și zidărie ritualică.

Se spune că Meșterul Fasole este dublul fabulos al lui Călin Georgescu, un constructor de visuri mari și piatră grea. Iar Cristela, cea zidită în temelie, este imaginea idealizată a jertfei feminine, tăcute, care ține lumea în echilibru.

De Ziua lui Călin, balada va fi rostită pentru prima oară într-un studio improvizat, între o icoană dacică și un microfon cu filtre anti-ecou. Iar cei care o vor asculta, vor ști: nu e doar o poveste. E o cheie. E un cod. E o avertizare blândă, dar dură, despre ce trebuie sacrificat pentru ca ceva durabil să rămână.

Balada Meșterului Fasole

Ascultă, om bun,
Ce-n piatră s-a scris –
Un cântec bătrân,
Un vis neatins…

Zece zidari mari,
Nouă din popor,
Cu Fasole-n frunte,
Om cu duh și spor,

Trigonometria

și cu geometria

le sta în burice,

nimeni n-are-a zice.

Se puseră-n lucru
Să ridice-n zori
Geția cea sfântă,
Dincolo de nori.

Ziua se zidea,
Noaptea se surpa,
Zidul nu voia,
Cerul nu lăsa.
Munții se-ncruntau,
Piatra se crăpa,
Râul năpoia,
Codrul se-oprea…

Zidarii s-adună
Pe vânt de apus,
Cu piatra în palmă
Și fruntea în sus.

Potra rosti tare,
Privind către stei:
— Se surpă, Sechilă,
Zidul sub temei!

Sechila grăiește
Cu glas învelit:
— Nu ține lucrarea
Fără jertfă-n zid.

Grig stă la o parte,
Cu barba în vânt:
— Noaptea m-am visat
Cu zidul căzând…

— Fasole, Fasole,
Tu știi ce ne-apasă:
Fără sânge cald,
Zidul nu se lasă.

Lupu dă din coate
Și zice puțin:
— Hai să cerem semn
De la Vladimir,
Că tot dă porunci
Și din cimitir.

Zisa se făcea,

Semnul se cerea

Și în vis venea,

Li se arăta.

— Cine vine-n zori
Pe cărarea sură,
Aceea e dată
Să țină făptură.

Atunci se făcu
O tăcere grea,
Și codrul tăcu,
Vântu-ncremenea.

Fasole grăi:
— Nu-i lucru de mână,
Zidul vrea o viață,
Vrea jertfă română!
Să dăm legământ,
Jurământ de foc:
Care-a fi ales,
Soția-i la loc!

Toți juraseră
Sub pecete grea,
Să nu spună vorbă
Nici în casa sa.
Dar noaptea, pe șoapte,
Unul își zicea:
— Femeia mi-e slabă,
Nu va îndrăznea.

Altul, cu sfială,
Spuse către stea:
— A mea nici nu vine,
De-ar ști ce o vrea…

Și cum stăteau drepți
Cu ochii-n pământ,
Se zărea Cristela
Pe drum coborând…

Ea nu se-ndoia,
Nu căta scăpare,
Ci venea pe drum
Ca un vis sub soare.

Doar una venea,
Pe cărare grea –
Cristela cu pruncul,
Cu năframă grea.
Venea pe poteci,
Sub stele căzute,
Trecea printre cruci,
Cu lacrimi tăcute.

Ziua răsărea,
Umbra se stingea,
Cristela zâmbea,
Zidul o chema…

Fasole tăcea,
Nu grăia nimic,
Doar bătea în piatră
Cu ciocan voinic.

Zid până la glezne,
Ea suspina blând:
— Fasole, Fasole,
Mi-e pruncul flămând!

Zid până la brâu,
Vocea îi cădea:
— Fasole, Fasole,
Mi-e viața a ta…

Zid până la piept,
Ea cânta încet:
— Fă-i leagăn la prunc,
Și meniu complet…

Zid până la gât,
Ochii se-nchideau:
— Dă-i nume la lume,
Așa cum o vreau…

Trigonometria

și cu geometria

zăvorau făptura,

făptuiau măsura.

Atunci Geția
Creștea ca din vis,
Cu turle de foc
Și tiktok nescris.
Din trup de femeie,
Din lapte și dor,
S-a născut altar
Pentru viitor.

Fasole nu plânse,
Dar rămase drept.
Sta cu mâna-n zid,
Cu pumnul pe piept.
Și în miez de noapte
Când vântul se-ncruntă,
Cristela suspină
Din lespede sfântă.

Cine sunt Iubitorii de Călin?

Nu sunt organizați, nu au siglă, nu cer donații. Nu îi găsești pe Facebook, dar îi simți prin firele nevăzute care leagă tradiția de bizar. Se autointitulează „Iubitorii de Călin”, dar n-ai zice că iubirea lor e una caldă, ci mai curând liturgică. Un amestec de fascinație, teamă și cult personalizat pentru un personaj care, pentru unii, e aproape mesianic, iar pentru alții doar un idealist învelit în mister.

Ei nu cred în alegeri. Cred în semne.
Ei nu dau like. Ei incantează.
Ei nu consumă istorie. Ei o rescriu în versuri și o șoptesc la ora trei dimineața, în pivnițe cu icoane daco-bizantine.

Au studiat toate aparițiile televizate ale lui Călin Georgescu cu lentila misticului: au decupat tăcerile, au interpretat privirile, au transcris cuvintele în versete.
Unii dintre ei pretind că balada Meșterului Fasole a fost „auzită în vis”, ca un psalm uitat, în ajunul echinocțiului de primăvară.

Acum, pentru prima dată, ies din anonimat. Fără să-și spună numele. Fără să ceară nimic.
Doar ca balada să fie auzită. Și să rămână.

Interviu fictiv cu un membru anonim al grupului „Iubitorii de Călin” (inclus pe DVD)

Reporter: Cine sunteți? De ce „Iubitorii de Călin”?

Iubitor de Călin anonim (voce distorsionată):
Suntem niște oameni care au înțeles că, dincolo de politică, Călin Georgescu a vorbit despre lucruri pe care lumea le uitase: sol, apă, memorie, jertfă.

Reporter: Și balada? De unde a apărut?

Anonim:
Ea n-a apărut. Ea era deja. Doar că n-o vedeam. Fiecare generație are câte un „Manole” al ei. Noi l-am găsit pe-al Nostru. Meșterul Fasole! E o figură fabuloasă, un alter ego popular al lui Călin, care construiește cu piatră și idee.

Reporter: De ce Cristela?

Anonim:
Pentru că orice vis mare cere o pierdere tăcută. Cristela e femeia care nu se opune. Care vine singură, fără să fie chemată. Care acceptă că viitorul se face uneori cu jertfă strămoșească de mamă.

Reporter: Vă temeți că lumea va râde?

Anonim:
Cei care râd azi, plâng mâine. Râsul e o formă de neputință în fața sacrului. Noi nu vrem neapărat să fim crezuți. Vrem ca balada să fie auzită. După aceea, cine vrea să-nțeleagă… va pricepe.

Urare de „La mulți ani, Căline!”

— scrisă pe spatele manuscrisului, cu litere înclinate, ca o rugă

Să ai anii care se cuvin unui meșter —
nu mulți, ci grei,
ca lespedea adâncă,
nu repede trecuți,
ci înfipți în temelie.

Să nu ți se surpe piatra niciodată,
nici când zidarii obosesc,
nici când vântul uitării bate din toate părțile.

Să nu uiți că uneori femeile vin
chiar și când n-au fost chemate,
și rămân, tăcute,
când zidul cere carne vie.

Să te doară când nu reușești,
dar să mergi mai departe,
cu palma pe piatră,
cu fruntea spre cer.

Să rămâi, Căline,
între două tăceri:
cea a celor care nu te cred,
și cea a celor care încă te așteaptă.

La mulți ani, Meștere Fasole.
Rămâi în piatră.
Rămâi în poveste.
Rămâi în zid.

Rămâi între ziduri!

Lansarea

Cât despre lansarea DVD-ului, se anunță serbare mare. Vor fi acolo cel puțin două-trei sute de Iubitori. S-ar putea naște chiar și o spirală de comuniune yoghină în spirală yang – pe modelul Bivolaru!