Eveniment: Spectacolul-concert „Regina Maria: gânduri către ţară în vremuri de război”, la Ateneul Român
Filarmonica ‘”George Enescu”‘ invită publicul duminică, de la ora 19,00, în Sala Mare a Ateneului Român, la spectacolul-concert ”Regina Maria: gânduri către ţară în vremuri de război”, eveniment caritabil dedicat refugiaţilor din Ucraina.
Evenimentul este susţinut de Roxana Lupu, actriţă şi coordonatorul proiectului cultural, cea care a interpretat cu mult succes rolul Reginei Maria în filmul omonim, Nicholas Lupu, bariton şi actor, Anta Agavriloae Barbu, pianist, Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan – Duo Kitharsis şi alţi invitaţi speciali.
Potrivit organizatorilor, spectacolul-concert cuprinde creaţii muzicale ale compozitorilor francezi, englezi şi români care erau cântate odinioară în saloanele regale şi invită publicul să descopere şi să fie inspirat de gândurile şi emoţiile Reginei Maria, prin propriile ei mărturii şi cuvinte lăsate moştenire în memoriile şi jurnalele de război.
Aceste mesaje vor fi acompaniate de acorduri de chitară clasică, alături de voce-bariton şi pian, în armoniile compoziţiilor lui George Enescu, Sir Arthur Sullivan, Franz Shubert, Frederic Chopin, Edward Elgar, Karol Mikuli, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Bela Bartok şi Iosif Ivanovici, aducând şi mai aproape de oameni atmosfera unei epoci rafinate.
Toţi cei care vin la spectacol sunt încurajaţi să doneze
Biletele pentru spectacol pot fi cumpărate de la casa de bilete a Ateneului Român, cu maximum 30 minute înainte de începerea concertului.
Asociaţia Diplomaţie şi Identitate Culturală Europeană (ADICE) s-a alăturat eforturilor civice şi a demarat o campanie de strângere de fonduri, ”Solidari cu refugiaţii şi comunităţile de români din Ucraina”, destinată achiziţionării de bunuri, alimente, medicamente şi îmbrăcăminte pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina.
Astfel, toţi cei care vin la spectacol sunt încurajaţi să doneze în cutia specială amplasată la eveniment sau în contul asociaţiei. Fondurile rezultate din acest eveniment vor fi folosite exclusiv pentru ajutorarea refugiaţilor şi comunităţilor de români din Cernăuţi şi Odesa, Ucraina.