Evenimente consacrate Săptămânii Liberale, organizate de PNL Iași
PNL Iaşi sărbătoreşte Săptămâna Liberală, de duminică şi până pe 29 mai, cu ample evenimente deschise publicului ce vor marca 147 de ani de la înfiinţarea partidului.
„Urmează opt zile pline de activităţi adresate ieşenilor şi nu numai, cu acces la expoziţii şi dezbateri, completate de ziua porţilor deschise la sediul nostru şi o campanie de donare a sângelui”, precizează duminică PNL Iaşi, într-un comunicat de presă.
Seria evenimentelor se deschide duminică, fiind lansată broşura „Istoria Partidului Naţional Liberal” şi vernisajul expoziţiei „Dinastia Brătienilor şi naşterea liberalismului românesc”, la sediul PNL Iaşi.
Luni, începând cu ora 8.00, cetăţenii sunt aşteptaţi la Centrul Regional de Transfuzii Iaşi, unde liberalii ieşeni se vor organiza într-o amplă campanie de donare a sângelui – Împreună pentru viaţă, iar de la ora 12.00, poate fi vizitată expoziţia pregătită în faţa sediului partidului.
Marţi, la ora 10.30, vor fi depuse coroane de flori la statuile lui I.C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu şi Nicolae Gane, iar de la ora 12.00 cei interesaţi pot vizita sediul PNL Iaşi, în cadrul Zilei porţilor deschise. Începând cu ora 16.00, va fi organizat un flashmob prilejuit de împlinirea a 147 de ani de la înfiinţarea PNL.
Miercuri continuă seria expoziţiilor şi va fi organizată, începând cu ora 17.00, la sediul PNL Iaşi, o dezbatere despre cum percep tinerii liberalismul.
Joi va fi organizată dezbaterea „Liberalismul economic. De la Teorie la politici guvernamentale”, la sediul PNL Iaşi, începând cu ora 18.00, eveniment în care va fi expusă viziunea liberală despre economie şi politicile guvernamentale ce derivă din principiile liberalismului.
Vineri, activitatea PNL Iaşi se mută la Paşcani, unde locuitorii vor putea vizita expoziţia partidului, la Casa de Cultură Paşcani, începând cu ora 12.00. De la ora 14.00, are loc dezbaterea „Istoria Liberalismului în România”, o incursiune în trecutul marcat de cele mai importante realizări istorice de ale căror nume se leagă Partidul Naţional Liberal.
Sâmbătă, 28 mai, la Hotel Ramada, începând cu ora 10.30, se va desfăşura dezbaterea organizată cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Liberale Iaşi: „Să restabilim împreună echilibrul socio-profesional post pandemic”, unde se vor căuta soluţii pentru recuperarea sectorului privat, grav afectat de efectele provocate de pandemie. La ora 13.00, la sediul PNL Iaşi se va desfăşura o dezbatere consacrată politicilor locale de bună practică „Administraţia publică locală şi societatea civilă”.
Duminică, seria de evenimente dedicate Săptămânii liberale se va încheia la Muzeul Mihai Eminescu din Iaşi, unde va fi o prezentare de cărţi şi lecturi liberale.