Evenimentul „Tradiții românești legate de sărbătoarea Mucenicilor” suspendat de ANPC

Publicat: 09 mart. 2023, 11:01, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Evenimentul

Evenimentul „Tradiții românești legate de sărbătoarea Mucenicilor” a fost suspendat de ANPC, în urma unor controale care au scos la iveală o serie de nereguli.

Controlul efectuat de ANPC a avut loc în urma unei solicitării făcute de Poliția Locală a Sectorului 4. Evenimentul „Tradiții românești legate de sărbătoarea Mucenicilor” se desfășura în Parcul Tineretului din Capitală.

Inspectorii ANPC au descoperit o serie de nereguli, precum:

  • Lipsa documentelor necesare funcționarii;
  • Nerespectarea condițiilor de păstrare stabilite de producător;
  • Lipsa verificării metrologice a cântarului utilizat;
  • Lipsa unei surse de apa potabilă;
  • Păstrarea preparatelor culinare pentru comercializare în recipiente depreciate, uzate, cu acumulări de rugină;
  • Lipsa registrului unic de control;
  • Folosirea unor spatii frigorifice cu acumulări de impurități și depuneri de rugină; comercializarea de produse fără elemente de identificare și caracterizare;
  • Utilizarea unor ustensile depreciate;
  • Depozitarea materiilor prime și ambalajelor direct pe paviment;
  • Expunerea preparatelor culinare la comercializare fără existența elementelor de protecție și siguranță alimentară. 

În urma controlului, organizatorul evenimentului, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității, respectiv oprirea temporară a întregului eveniment.

Alți șapte participanți la eveniment (operatori economici) au fost sancționați pentru deficiențele înregistrate cu oprirea definitivă de la comercializare a circa 200 de kg de produse alimentare, în valoare de 12.500 lei, precum și oprirea temporară a prestării serviciilor.