Evoluție amestecată a prețurilor de vânzare a apartamentelor. Scăderi masive de chirii la toate nivelurile în aprilie
În condițiile în care constructorii au avertizat că scumpirea materialelor de construcții ar putea provoca o majorare a prețurilor de vânzare medii cerute pentru apartamente, acestea au evoluat amestecat în luna aprilie, pentru că sunt, mai degrabă, conduse de raportul cerere-ofertă, iar creșterea costurilor cu materialele de construcții are deocamdată un impact marginal în mișcarea prețurilor cerute pe locuințe. Chiriile, în schimb, depind exclusiv de raportul cerere-ofertă și au coborât în multe cazuri la cele mai mici niveluri medii din ultimele 12 luni.
Astfel, dacă locuințele de mari dimensiuni din București, case/vile și apartamente cu 4 camere și peste au câștigat 6,83%, respectiv, 6,88% la preț, apartamentele cu 2 și 3 camere s-au ieftinit cu 1,55% și, respectiv, 1,8% în ultima lună. La garsoniere, cumpărate în mare măsură pentru a fi închiriate și a produce venituri pasive pentru proprietari, prețul a crescut cu 0,4%, conform portalului anuntul.ro.
Această evoluție e și un semn că cererea pentru locuințe mici scade, din cauza temerilor legate de un potențial lockdown, deși pandemia pare să se fi domolit pentru moment. Experiența anului trecut și a primelor luni din acest an, nu va fi uitată prea curând, mai ales că nu e deloc exclus să apară altă explozie de infectări în viitor.
Chiriile din București, scădere pe linie
În cazul locuințelor de închiriat e clar că cererea e în scădere masivă. Astfel, chiriile cerute pentru garsoniere, apartamente cu 2 și 3 camere au scăzut la cel mai mic nivel din ultimele 12 luni. În cazul garsonierelor cu 5,84%, la 242 euro/lună. Chiriile apartamentelor cu 2 camere s-au redus la 364 euro/lună, mai mici cu 5,45% față de luna martie. Pentru apartamentele cu 3 camere se cer 472 euro/lună, și au scăzut cel mai mult, cu 9,06%.
Chiriile cerute pentru apartamentele cu 4 camere s-au redus doar cu 1,2%, la 905 euro/lună, iar pentru case/vile se solicită, în medie, 1.682 euro/lună, mai puțin cu 3,83% în comparație cu chiriile solicitate în martie 2021.