Ex-ministrul Costel Alexe rămâne sub control judiciar în dosarul mitei din combinatul siderurgic Galați
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexa, rămâne sub control judiciar, la fel și Bogdan Ioan Grecu, fost director general al Combinatului Siderurgic „Liberty Galaţi”. Decizia privește dosarul în care cei doi sunt acuzați de DNA de primire, respectiv de oferirea ca mită a 22 de tone de tablă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, plângerile depuse de Costel Alexe și Bogdan Ioan Grecu, în care cei doi solicitau revocaarea controlului judiciar.
Pe 28 aprilie, DNA a anunţat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Costel Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, şi faţă de Bogdan Grecu, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi delapidare.
Printre alte interdicţii, cei doi nu au voie să părăsească ţara şi să comunice cu anumite persoane din dosar.
Potrivit DNA, la data de 6 aprilie 2020, în calitate de ministru al Mediului, Costel Alexe ar fi pretins, în mod direct, de la Bogdan Grecu mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia directorului combinatului, Bogdan Grecu, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.