EXCLUSIV. „Băieții deștepți” au făcut primul pas, pe mâna noului guvernator, pentru distrugerea Deltei Dunării
Nici nu s-a așezat bine Atena Groza pe scaun de guvernator al Deltei Dunării și deja grupul de interese USR-PNL-PSD care au susținut-o au venit deja să-și promoveze interesele de afaceri care au ca scop urbanizarea și, automat, distrugerea acestui paradis unic în lume.
Noii trasee turistice cu… dedicație pentru protejatul lui Nicu Gheară
Fostul șef al SRI Tulcea, Cătălin Ţibuleac, devenit guvernator al Administrației Biosferei Delta Dunării în cabinetul Dăncilă, acum preşedinte al Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, a trimis deja o scrisoare (vezi documentul în facsmil) noului guvernator Atena Groza solicitând o întâlnire cu aceasta pentru a discuta mai multe propuneri.
Practic, fostul șef al SRI vrea discuții cu noul guvernator „pentru identificarea unor soluții care să creeze condiții propice atât pentru desfășurarea activității de turism, cât și pentru conservarea biodiversității”. Prima dintre cele cele cinci propuneri ale asociației controlate de fostul șef al SRI Tulcea vizează „definirea de trasee turistice scurte în zonele economice”, adică ARBDD să stabilească prin semnătura noului guvernator zece trasee scurte.
Și ce să vezi? Primul traseu solicitat de Cătălin Țibuleac, Gârla Turcească – Melea – Canal Ciotica, străbate de mai multe ori ZONA STRICT PROTEJATĂ Sacalin-Zatoane, cea mai mare zonă strict protejată din Europa.
Cui ar folosi unui asemenea traseu? Doar afaceristului garantat de Nicu Gheară, controversatul Dragoș Anastasiu, și turiștilor care vin la locația sa Green Village din Sf. Gheorghe, fiind singura opțiune de a vizita delta cu plecare din Sf. Gheorghe.
Prin jocul „băieților deștepți”, noul guvernator poate duce Delta, pas cu pas, spre infringement
„Prin acordarea unei asemenea aprobări de traseu turistic în cea mai strict protejată zonă din Europa ar conduce automat la declanșarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene împotriva României”, a precizat pentru PUTEREA un fost demnitar din Ministerul Mediului.
Așadar, noul guvernator al Deltei Dunării, Atena Groza, va trebui prin aprobarea solicitărilor făcute de fostul șef al SRI Tulcea ca să înceapă deconturile pentru „băieții deștepți” care au sprijinit-o la numirea în această funcție.
Este vorba de tripleta Cătălin Țibuleac- Dragoș Anastasiu-Theodor Frolu, cel care controlează Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Practic cei trei au susținut-o puternic pe Atena Groza la premierul Florin Cîțu, prin intermediul lui Dacian Cioloș și a baronilor PSD Horia Teodorescu și Vasile Dîncu.
De ce? Ca să preia controlul total Deltei Dunării și să-și promoveze interesele economice și nu numai care, automat, vor conduce la distrugerea acestui paradis unic în lume inclus în patrimoniul UNESCO.
Prioritatea noului guvernator: readucerea capitalului natural al Deltei Dunării la valoarea inițială
Este interesant de văzut cât de repede va începe noul guvernator al ARBDD să facă jocurile pentru cei care au sprijinit-o și în ce mod.
Deocamdată, la instalarea în funcție, ea a mulțumit „pentru sprijin și pentru suport” precizând că va pune accent pe readucerea capitalului natural la valoarea inițială, stabilirea unei comunicări clare cu toți factorii implicați, precum și promovarea cercetării științifice.
„Principalul meu obiectiv este de a reda Deltei valoarea inițială, pe care a avut-o atunci când a fost declarată ca Rezervație a Biosferei și ca site al Patrimoniului Universal Mondial cu 30 de ani în urmă„, a precizat la instalare Atena-Adriana Groza, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.