Exclusiv. Bietele ziduri ale Cotroceniului, mâncate de perfida mizerie a păsărilor, au fost cosmetizate! (FOTO)
O liniștită zi de vineri la Cotroceni, aparent fără bătăi de cap pentru agenda președintelui Iohannis: „Nu există evenimente publice”, scrie la data de 3 decembrie, pe site-ul prezidențiabil.
Ba da, au existat: S-au cosmetizat bietele ziduri ale Palatului Cotroceni, mâncate sistematic de perfida mizerie a păsărilor. Deoarece toți locuitorii selectei zone (în vremuri îndepărtate pădure în care se ascundeau tâlhari, în limbajul acelor vremuri expresia “a te cotroci” însemnând „a-ţi pierde urma”), observă cârdurile de ciori care înnegresc efectv Cotroceniul – toamna și iarna copacii au ciori în loc de frunze. Plus deloc inobservabilul trotuar de-a lungul zidurilor, alb „de găinaț”.
Fără vreun motiv anume, căci a trecut Ziua Națională, poate cu ocazia lui Moș Nicolae sau a Crăciunului – nu zicem „de Sărbători” că sună banal – preț de vreo trei ore, o parte din zidurile Cotroceniului au început să devină ca noi. Produsul finit nu mai poate fi „luat în instantaneu”, deoarece între timp a apărut un vajnic păzitor al oamenilor ce trudesc la ziduri, dar și al truditorilor trecători…„Nu mai putem cu ciorile de la o vreme aici în Cotroceni. Și bietele ziduri, le-ați văzut cum sunt?”, spune o doamnă aflată în fața casei, cam pe vizavi de Palat, doar că doamna nu mai știe, la fel ca mulți alții probabil, că povestea cu zburătoarele e veche…cât o mărturisire de-a Reginei Maria a Românei.
La anume clipe se ridicau toate în văzduh dintr-o dată
„De mă întorc la voi, Cotrocenilor, cum o să vă găsesc? Cu bucurie mă veţi primi voi ori tremurând încă de tot ce aţi văzut? Că tare mi-aţi fost dragi voi, Cotrocenilor! Iarna, vedeam din pat cum răsare soarele asupra oraşului. Deprinsă, cum eram, să mă scol din vreme, această sărbătoare a culorii a mea era în fiecare dimineaţă. Împotriva înfocatei ei străluciri copacii goi îşi răşchirau ramurile, negre şi de tot stolul ciorilor. La anume clipe se ridicau toate în văzduh dintr-o dată, trăgând mişcătoare linii de negru pe bolta portocalie. Primăvara, mă trezeau păsările cu chiscuitul lor ori trâmbiţele cazărmilor chemându-mă la primblarea mea călare din fiecare zi”, descria Regina în volumul „Ţara mea“, publicat în 1919.
Și continua Regina…„Cotrocenii erau odată o mănăstire ascunsă-n păduri, care o despărţeau cu totul de oraş. Bătrâna-i biserică tot stă dreaptă la mijlocul curţii, încunjurată de castani; care, când sunt în floare, par împodobiţi cu mii de făclii înfipte-n ramurile lor. Iar, toamna, frunzele li se prefac în scump aur, pe când iarna arborii se sprijină goi şi înfioraţi de zidurile lăcaşului…”.
Cosmetizarea unor ziduri deloc banale și prezența unei mărturisiri demult uitată a Reginei românilor. Să le trecem la evenimente publice.