EXCLUSIV. Câți bani se vor „toca” din PNRR pentru cele 12 rute culturale și turistice
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), condus de liberalul Dan Vîlceanu, a publicat la sfârșitul săptămânii trecute metodologia aferentă procedurii de selecție pentru identificarea obiectivelor celor 12 rute culturale finanțate prin PNRR.
Numai că, prin acest apel al MIPE pentru investiții în turism și cultură nu se menționează nicio sumă care va fi ”tocată” pentru fiecare rută, dar PUTEREA va publica câți bani se estimează că se va cheltui pentru fiecare rută turistică și culturală.
103,5 milioane de euro pentru 12 rute turistice și culturale
Potrivit informațiilor oficiale furnizate de către ministrul Dan Vîlceanu, ”toate investițiile pe această componentă se ridică la 103,5 milioane de euro. Investiția pentru reabilitarea și promovarea a 12 rute turistice și culturale presupune două tipuri de intervenții: promovarea a 300 de obiective turistice/culturale și restaurarea a 225 de obiective. Se estimează că până la finalul acestui an vor fi selectate 225 de situri ce urmează să fie restaurate și vor fi semnate contractele pentru reabilitarea și promovarea acestora.
Cele 12 trasee culturale și turistice selectate de MIPE sunt următoarele, iar PUTEREA va menționa la fiecare traseu care este suma estimată a cheltui.
1.Ruta castelelor – reabilitarea a cinci castele și a infrastructurii specifice în toate regiunile României.
-30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
-reabilitarea a 5 castele-3.750.000 de euro/ castel=18.750.000 de euro
2.Ruta curiilor din zona Transilvaniei.
-reabilitarea a 4 curii-1.425.000 de euro/curie=5.700.000 de euro.
3.Ruta culelor – reabilitarea a cinci cule și a infrastructurii specifice.
-reabilitarea a 4 cule-1.005.000 euro/culă+TVA=5.250.000 de euro.
4.Traseul gastronomiei tradiționale românești
– 30 de obiective promovate;
-30 de obiective-90.000 de euro/obiectiv=2.700.000 de euro.
5.Ruta bisericilor fortificate
– 20 de obiective promovate, 5 biserici restaurate
-reabilitare a 5 biserici-2.515.000 de euro/biserică=12.575.000 de euro.
6.Ruta bisericilor de lemn – reabilitarea a 10 biserici de lemn și a infrastructurii specifice în toate regiunile României.
-30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
-reabilitarea a 10 biserici-500.000 de euro/biserică=5.000.000 de euro.
7.Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – reabilitarea a cinci mănăstiri.
– 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
-reabilitarea a 5 mănăstiri=2.750.000 de euro+TVA/mănăstire=13.750.000
de euro.
8.Ruta Sfântul Ladislau– reabilitarea a cinci biserici sau clădiri de patrimoniu.
-20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
-reabilitarea a 5 bisericii/clădiri de patrimoniu -2.250.000 de euro/obiectiv=11.250.000 de euro.
9.Traseul castrelor romane – reabilitarea a cinci castre.
-20 de obiective promovate, 5 castre restaurate
-2.155.000 de euro/castru x 5 castre= 10.775.000 de euro.
10.Ruta cetăților – reabilitarea a cinci cetăți.
-30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
– 2.155.000 de euro+TVA/cetate x 5 cetăți =10.775.000 de euro.
11.Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – reabilitarea a 30 obiective tradiționale.
– 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
– 60.000 de euro +TVA/obiectiv x 30 unități =1.800.000 de euro
12.Finanțarea rutei satelor cu arhitectură tradițională – reabilitarea a 150 de case tradiționale din România și a infrastructurii specific.
– 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.
60.000 de euro +TVA/ casă x150 case= 9.000.000 de euro+TVA.