EXCLUSIV Cum arată hotelul lui Gigi Becali de la Venus și cât costă o cameră
Gigi Becali a cumpărat hotelul de cinci stele al lui Ioan Niculae, patronul de la Astra Giurgiu și, astfel, a devenit hotelier pe litoral. Momentan, hotelul din stațiunea Venus încă se mai numește Inter, dar va fi rebranduit în Becali Hotel.
Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, cu afaceri în domeniul agriculturii și al combinatelor chimice era, la un moment dat, cel mai bogat om din România, cu o avere de peste un miliard de euro. Problemele au intervenit și în viața lui Niculae, care a fost chiar și încarcerat, fiind eliberat recent. Pe vremea când îi mergea foarte bine, în 2013, Ioan Niculae, care este și patronul clublui de fotbal Astra Giurgiu, a cumpărat hotelul Carmen din stațiunea Venus. A investit în el aproximativ 10 milioane de euro și l-a rebranduit în Hotel Inter, clasificat la cinci stele.
Între timp, din cauza problemelor financiare ale grupului InterAgro, patronat de Ioan Niculae, hotelul Inter de cinci stele din Venus a fost scos la licitație. La finalul anului 2021, cel care a cumpărat hotelul lui Niculae a fost însuși Gigi Becali, patronul clubului de fotbal FCSB. Gigi Becali a plătit, la licitație, 6,8 milioane de euro pe hotel. De asemenea, Becali a declarat că, în cazul în care Ioan Niculae își va vrea hotelul înapoi, îi va vinde omului bunul, adăugându-și doar o mică parte, pentru a-i ieși și lui ceva la această afacere.
Hotelul arată frumos, este bine întretinuț, amplasat chiar pe malul Mării Negre, în Venus. Are o piscină foarte curată și bine întreținută, o grădină plină cu trandafiri. Hotel Inter Venus este construit pe 5 etaje și pune la dispoziția turiștilor camere și apartamente spațioase, dotate cu balcon, aer conditionat, telefon, televizor plat, cablu tv, internet și minibar.
Cât costă o cameră la Hotel Becali Venus
O noapte de cazare, în cameră dublă, pentru două persoane, în full sezon estival, la Hotel Becali din Venus, la începutul lunii august, costă 1.100 de lei (aproximativ 220 de euro), conform site-ului de rezervări booking.com. În cazul în care rezervarea se face pentru un pachet turistic de mai multe nopți de cazare, de la agențiile de turism, prețul scade cu până la 50%. Hotelul deja apare cu denumirea de Becali Hotel pe site-urile agențiilor de turism, deși, în realitate, încă mai poartă sigla de Inter Hotel.
Becali Hotel impresii și păreri turiști
Hotelul are pe booking.com, cel mai mare site de rezervări din lume, nota 8,1 și calificativul Foarte bine. „Probabil cea mai buna alegere pentru litoralul romanesc: curat, pe malul marii, priveliste frumoasa, plaja privata, fara aglomeratie”, scrie, pe platforma de rezervări un fost client.
„Foarte aproape de mare și locul unde se putea indeparta nisipul de pe picioare imediat în aproprierea hotelului o idee foarte bună”, scrie un alt turist.
Mai sunt, însă, și turiști nemulțumiți. Plaja și lipsa de respect a conducerii ( personalului) fata de clienți cazați ai hotelului. „Am stat o singura noapte, însă nu am putut adormi decât spre 3 dimineața când s-a terminat petrecerea pe care au organizat-o acolo. Deși nu aveau un spațiu dedicat, fiind un hotel mic, s-a transformat intr-o sala de petreceri. Muzica se auzea foarte tare, nimeni nu purta masca ( nici măcar personalul)… Desi am coborât la Receptie sa ii rog sa dea măcar muzica mai încet, nu s-a întâmplat nimic, recepționerul se juca pe telefon, șefii sunt plecați, mi-a zis”scria, în 2020, un turist pe platforma booking.com.
“Parcarea foarte mica. Barul de la plaja foarte prost aprovizionat pentru un hotel de 5 stele. Sezlongurile sunt sezlonguri clasice, fara niciun fel de confort, avand in vedere ca esti cazat la 5 stele unde te astepti macar la niste paturi sezlong. Hotelul este de maxim 4 stele cu indulgenta! Acestea nu sunt standardele unui hotel de 5 stele, așa cum scrie ca ar fi”, a mai scris un alt turist.