EXCLUSIV. Dansatoarea din buric angajată consilieră la SMART, urmărită penal pentru furt de curent electric
O fostă dansatoare din buric, cu atestat de make-up artist, a fost angajată ca urmare a recomandării unui lider PNL la Smart SA, o subsidiară a Transelectrica, compania de stat care asigură mentenanţa sistemului energetic naţional, deși este urmărită penal pentru, atenție, furt de curent electric.
Sindicalistului din Poliție care l-a apărat pe Oprea și-a angajat fiica la… Poliția Rutieră
Fosta dansatoare din buric (vezi filmul de mai jos ) Raluca Paraschiv a dat un concurs pentru ocuparea unui post de consilier la Smart SA, pe data de 2 iulie, pentru care cea mai tehnică cerinţă a fost „cunoaştere PC pachet MS Office 2010″. Ea este absolventă al Facultăţii Spiru Haret şi a frecventat cursurile postliceale ale Şcolii de Poliţie, iar vreme de şapte ani a lucrat la Poliţia Rutieră din Bucureşti.
A recomandat-o şi faptul că este fiica lui Toader Paraschiv, unul dintre liderii de sindicat care a activat în zona Ministerului de Interne. Acesta s-a „remarcat” pe vremea când era secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor sărind în apărarea lui Gabriel Oprea şi susţinând că nimeni nu l-a obligat pe poliţistul Bogdan Cosmin Gigină să urce pe motocicletă şi să deschidă coloana oficială a ministrului de Interne Gabriel Oprea.
Dar, Raluca Paraschiv a fost ani buni responsabilă cu Protecția Muncii la Brigada de Poliție Rutieră București, după ce anterior se remarcase ca dansatoare din buric având numele de scenă Ayana.
Raluca Paraschiv, dosar penal pentru furt de energie electrică
Dar ceea ce se știe mai puțin este faptul că noua consilieră de la Smart SA, Raluca Paraschiv, are dosar penal pentru „furt de energie electrică” și „deteriorare, modificare, fără drept și blocarea funcționării echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate”.
La începutul lunii octombrie 2020, o echipă de control de la E-Distribuție Muntenia SA a constatat că la imobilul deținut de Raluca Paraschiv în localitatea Vidra din județul Ilfov nu s-a înregistrat „26.880 kwh reprezentând cantitatea de energie electrică consumată”. Practic, cei de la E-Distribuție Muntenia SA au descoperit că energia electrică era consumată ilegal, adică era efectiv furată printr-o inginerie.
Ca atare, E-Distribuție Muntenia SA, pe 22 octombrie 2020, a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva Ralucăi Maria Paraschiv pentru „furt” și „deteriorare, modificare, fără drept și blocarea funcționării echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate”.
Ulterior, pe 3 decembrie 2020, Poliția Orașului Popești-Leordeni, unde este arondată și comuna Vidra, a început urmărirea penală împotriva Ralucăi Paraschiv în Dosarul penal nr.11151703/03.12.2020 privind „infracțiunile de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare și furt de energie electrică”.
Polițiștii de la Vidra, bat pasul pe loc pentru… dansatoarea din buric
Dar, deși au trecut opt luni de zile de la deschiderea dosarului, polițiștii de la Vidra tergiversează soluționarea acestuia, cu toate că documentele puse la dispoziție de către cei de la E-Distribuție Muntenia SA sunt „beton”.
Practic, polițiștii de la Vidra vor să mușamalizeze furtul a 26.880 kwh, adică un prejudiciu de circa 9.000 de lei, reprezentând vreo 2.000 de euro. Ca atare, ei încearcă să mușamalizeze furtul de curent electric făcut de către noua consilieră de Smart SA, fosta dansatoare din buric Raluca Paraschiv.
Și părinții dansatoarei din buric sunt cercetați pentru furt
Numai că și tatăl Ralucăi Paraschiv, fostul sindicalist Teodor Paraschiv, are și el dosar penal (nr. 111517/6817/2020) tot pentru furt de energie electrică.
De asemenea, mama Ralucăi Paraschiv și soția fostului sindicalist, Mihaela Paraschiv, angajată la Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne este cercetată tot pentru furt de medicamente de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Așadar toată familia Paraschiv, fiica, mamă și tată, este cercetată pentru furt de curent electric și medicamente.