Exclusiv. Din dragoste pentru Măria Sa, Stiloul: „Istoria și Catalogul Stilourilor Românești” de Petre Crăciun (GALERIE FOTO)

„La început era Cuvântul…” și pentru ca El să nu zboare a trebuit să fie scris. Scrisul e singurul care rezistă trecerii timpului. Și oamenii s-au apucat de scris. Au scris cu tulpini goale de bambus, trestie sau papură, apoi cu pene…A urmat penița.

Pentru început, închipuiți-vă că vă scriu cu penița despre pasiunea unui om și a sa colecție fantastică de stilouri: Petre Crăciun.

Zilele trecute, la Biblioteca Academiei Române, Petre Crăciun a lansat volumul cu titlul Istoria și Catalogul Stilourilor Românești (Editura Zorio). Eveniment precedat de o expoziție a stilourilor din colecția sa – despre care grăiesc de la sine fotografiile din galeria de mai jos.

„Să nu cumva să nu ajungeți la acest eveniment. Știu cât de mult vă place să scrieți de mână (n.r.- din păcate prea mult cu pixul ori creionul). Am învățat să scriem pe orice suprafață, chiar și pe ape. Dar nu am învățat să învingem liniștea din scris. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să fiți acolo”, îmi spusese cineva.

Da, am fost. Și trebuie să recunosc că a fost vorba despre lansarea unei cărți unică prin specificul său, dedicată Măriei Sale Stiloul românesc! De asemenea, am văzut o frumoasă și completă expoziție dedicată tot stiloului românesc. Nu în ultimul rând, am ascultat emoționante „relatări” din partea celor care au luat cuvântul în cadrul evenimentului: Petre Crăciun – se înțelege,  prof.univ.dr. Adrian Cioroianu – Directorul Bibliotecii Naționale a României, ing.Flaviu Constantin – Manager Flaro Sibiu, Ferdinand Mircea Tvers – reparator și artizan de stilouri.

”Stilourile nu trebuie să stea ascunse pe undeva. E ca și cum am ascunde un Brâncuși”

Petre Crăciun colecționează stilouri cu vechime și istorie. Și mai mult, continuă să folosească stiloul pentru a scrie frumoase povești pentru copii. „Primele mele texte pentru copii au fost scrise cu pixul sau direct la mașina de scris, o Erika pe care am cumpărat-o în 1990. Apoi, peste câțiva ani, am început să scriu aproape numai la computer. Mă cucerise faptul că îmi puteam corecta atât de ușor textele…

Pasiunea pentru stilouri a rămas undeva în mintea mea și aștepta vremuri mai bune și mai multă liniște, o viață mai puțin trepidantă”, spune Petre Crăciun – și veți asculta mai multe despre povestea stilourilor sale aici: https://www.facebook.com/groups/609155467007304/posts/723359955586854/

Câteva spicuiri totuși din spusele lui Petre Crăciun în cadrul evenimentului.  Aflăm, printre altele, că „documentarea a fost foarte grea. Am pornit de la stilouri despre care nu știam nimic, am pornit uneori de la modele de stilouri spre producători și invers…Am pornit uneori și de la studierea la microscop a unora dintre piese. Am reușit împreună cu Flaro (n.r. – Flaro Sibiu) să descopăr arhiva tehnică a unora dintre stilouri. Am descoperit unele stilouri pe care probabil nu le are nimeni. Am descoperit emoția răsfoirii unor documente vechi de peste 50 de ani, unele nerăsfoite de atunci…”.

„Stilourile nu trebuie să stea ascunse pe undeva: „E ca și cum am ascunde un Brâncuși”, mai adaugă domnul Crăciun, care accentuează că „stiloul pare să fie pe cale de dispariție”. Nu în ultimul rând, i-a adus un binemeritat omagiu lui Petrache Poenaru, românul care inventa, prin 1827, condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală, primul toc cu rezervor din lume, brevetat la Paris, apoi la Viena. „ Noi l-am avut pe Petrache Poenaru. N-am avut ce să facem cu el…Cum am pierdut startul și Waterman este de fapt cel care a inventat stiloul aproape 60 de ani mai târziu?”, întreabă pe bună dreptate Petre Crăciun.

„Ar trebui să valorificăm patentul lui Petrache Poenaru. Nu se poate să-l avem pe inventatorul stiloului, un om genial și inovator în multe domenii și să nu profităm de acest lucru. Invenția lui a plecat de la un fapt concret. El era student la Paris și avea foarte multe cursuri de copiat, la unele nu putea să participe și trebuia să le copieze. Atunci, din motive practice a inventat un obiect de scris care se putea încărca cu cerneală. Nu numai că a avut această invenție, dar a avut și un respect și o cunoștință asupra mecanismelor juridice și s-a dus și l-a înscris, l-a brevetat la statul francez, în 1827, dar totul a rămas în aer. Statul român are obligația să-i recupereze imaginea și moștenirea. Eu cred că îi suntem datori”, mai spune Petre Crăciun.

„Bucuria de a găsi prin sertarele copilăriei stilourile este enormă”, a menționat în cadrul discursului său Adrian Cioroianu. Și a adăugat: ”Îl admir pe domnul Crăciun pentru că are o pasiune (și nu numai). Oamenii cu pasiuni sunt oameni buni. Care dintre voi nu este atașat de un stilou? (…). Mărturisesc că dintre toate stilourile care mi-au trecut prin mână am și astăzi stiloul copie chinezească a stiloului Pelican, cu care mi-am dat în 1981 admiterea. Este și azi perfect funcțional”.

Tehnologia a înghițit aproape toate meseriile

CEO-ul Flaro, Flaviu Constantin, se bucură că pasiunea lui Petre Crăciun contribuie din plin la „reînvierea” stiloului: „Ne mândrim că reușim să ducem istoria mai departe…La un moment dat s-a oprit producția stilourilor Flaro pentru că nu a putut face față producției chinezerști. Anul acesta fiind an aniversar pentru noi (n.r. – Flaro împlinește 100 de ani) ne-am decis să reinventăm stiloul! Nu este ușor să-l produci, nu este ieftin, dar încercăm și ne bucurăm de dragul istoriei!”.

Mi-a rămas în minte amărăciunea și realismul artizanului (de stilouri) Ferdinand Mircea Tvers, cu privire la faptul că ceea ce face el a devenit un fel de rara avis și că „lucrul de mână” a devenit mai puțin căutat, în favoarea tehnologiei – ce prezintă și avantaje financiare. „Tehnologia a înghițit aproape toate meseriile. Dar o meserie nu se poate face cu pasiune doar gândindu-te la bani”, spune el.

Am spicuit din ceea ce am așternut, fugar, pe hârtie. „Scrii cu pixul pe hârtie!” , remarcă cineva. „Da, ca să nu uit să scriu de mână”, răspund eu.

Plec și mulțumesc fiecăruia în parte pentru această zi, pentru tot ce a însemnat ea. În primul rând îi spun domnului Crăciun că de multă vreme nu am mai văzut coadă la autografe ca la el. Și îi mulțumesc pentru că m-a înverșunat, prin a sa Istorie a stilourilor, să nu alin niciodată setea de scris de mână. Dacă se poate cu stiloul. Într-un final, toate creioanele și pixurile mele mai mult sau mai puțin ieșite din comun se trag din pasiunea pentru stilourile din copilărie – „locul” unde singurul stăpân al petelor de cerneală eram eu.

Mulțumesc domnule Petre Crăciun că mi-ați amintit.

Epilog

„Mama mai am în sertarul biroului stilourile mele din copilărie?”, ”Nu, le-am aruncat”, ”Offff, de ce? Nu ți-am zis să nu arunci nimic?”, ”Stai liniștită, erau chinezești”…