EXCLUSIV. Diversiune liberală pentru distrugerea din interior a turismului românesc, prin pierderea a 500.000.000 de euro
Liberalii prin intermediul unui secretar de stat de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și a unui consilier din acest minister susținuți de eternele cozi de topor din turism au inventat o procedură ilegală pentru ca peste 10.000 de firme din domeniul HoReCa să nu mai beneficieze, prin tergiversare, de ajutoarele financiare din fonduri europene în valoare totală de 500.000.000 de euro.
Blatul lui ”Garcea” Mihăescu cu Orban pentru voturile PNL
Fostul premier liberal Ludovic Orban a reușit anul trecut să dezbine patronatele din turism printr-o diversiune cu iz electoral care a condus la punerea pe butuci a turismului și a industriei HoReCa. Dezbinarea ”țesută” de Orban a constat în acceptarea la dialogul pentru salvarea industriei turismului a unor cozi de topor aciuate în Alianța pentru Turism având pe post de vuvuzele pe Dragoș Anastasiu, Călin Ile și câțiva patroni ai unor agenții de turism.
În schimb, Orban a întors spatele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și acceptat să dialogheze doar cu cei din Alianța pentru Turism care nu este legal constituită, fiind formată din mai multe ONG-uri, asociații de promovare și profesionale și nicidecum asociații patronale. Vrăjeala lui Orban a ținut ceva timp, dar pe la începutul lunii octombrie 2020, cei din zona HoReCa au explodat la adresa guvernanților, portavoce fiind fostul consilier al Gabrielei Firea, Mugur Mihăescu – ”Garcea”.
„Apropo, vorbiţi cu băiatul ăla de la Dezvoltare să dea odată granturile europene, pentru că se plimbă hârtiile cu normele, este o pagină de norme care trebuia scrisă de trei luni. Lumea în HoReCa nu mai are niciun ban. Trebuiau să vină banii, bani europeni, nu sunt ai lui mama sau ai lui tata sau ai bugetului statului. Ne plimbă cu ei de trei luni, deşi măsura luată de ministerul Economiei a fost foarte bună. Vreţi să vă spun cine sunt pe la Fondurile Europene care ne pun beţe în roate? Cred că-i ştiţi foarte bine. Au făcut 4.000 de pagini ca să accesăm nişte bani europeni”, afirmă Mihăescu.
Actorul susţine că metoda închiderii restaurantelor nu este metoda de a opri răspândirea virusului. „Opriţi asasinarea, domnule Orban! Opriţi asasinarea HoReCa! Poate dumneavoastră vreţi să faceţi ceva ca să opriţi acest număr mare de cazuri. Nu aceasta este metoda, s-a dovedit peste tot în lume că nu ţine treaba asta. Nu este normal de 9 luni aceleaşi plăci asurzitoare să le auzim de la Arafat şi Tătaru. Aceleaşi plăci: spălaţi-vă pe mâini, puneţi-vă mască. Gata! Am înţeles! Asta facem, ne spălăm pe mâini, punem mască, dar asta nu a scăzut epidemia în nicio ţară din lumea asta. Nu am luat modelul Suediei, care nu mai are epidemie. Noi ce facem? Ne asasinăm ţara”, a afirmat la aceea vreme Mugur Mihăescu, unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai restricţiilor care vizează industria HoReCa.
Ulterior, tonul lui Garcea s-a mai „înmuiat” recunoscând la un post TV că a redus ”sonorul” la sugestia lui Ludovic Orban și a altor lideri liberali pe motiv că vin alegerile parlamentare și pierd voturi.
Șmecheria calendarul de alocare a fondurilor patentată de cozile de topor și vuvuzelele din turism
După alegerile parlamentare din decembrie 2020, Ludovic Orban a plecat de la Palatul Victoria și turismul a rămas pe mâna USR, mai exact a lui Claudiu Năsui, și a premierului Florin Cîțu. Cei 500 de milioane de euro destinați pentru Măsura HoReCa au atras circa 10.185 de firme care au solicitat ajutor nerambursabil. Ulterior, s-a convenit ca anul acesta să meargă către firmele declarate eligibile, în jur de 8.000, circa 200.000.000 de euro.
Numai că atunci când procedurile de semnare a contractelor erau aproape gata și urmau să înceapă plățile, doi ”șmecheri” din Ministerul Economiei, secretarul de stat Terente Ciui și Liviu Rogojinaru, fost locotenent al controversatului Florin Jianu la Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România, ajuns acum șef de cabinet în acest minister, au inventat, la sfârșitul acestei săptămâni, o șmecherie ca să tergiverseze atribuirea fondurilor către cele peste 8.000 de firme.
Astfel, cei doi șmecherii din Ministerul Economiei împreună cu trei ”vuvuzele”, adică Daniel Mischie de la HORA, Lucian Boronea de la ANAT și Călin Ile de la FIHR, au inventat un calendar de acordare a celor circa 200.000.000 de euro până la 20 decembrie 2021.
Dar, surprinzător, acest calendar de alocare a fondurilor nu a fost comunicat și reprezentanților din țară care se ocupă de verificarea eligibilității firmelor care au solicitat ajutor financiar. Între timp, șmecherii din Ministerul Economiei n-au mai publicat de aproape două săptămâni pe site-ul ministerului lista cu cele peste 8.000 de firme care aveau deja aprobat ajutorul financiar.
”Aprobare provizorie” în loc de ”aprobare finală”
În schimb, șmecherii din Ministerul Economiei au făcut o altă șmecherie prin care să tergiverseze alocarea primei rate de ajutor financiar către cele peste 8.000 de firme eligibile. Astfel, au eliminat ilegal termenul de ”aprobare finală” cu termenul de ”aprobare provizorie”.
Adică, altă modalitate de a tergiversa alocarea celor 200.000.000 de euro pentru cei din sectorul HoReCa.
”Liberalii ne-au nenorocit”
”Prin inventarea calendarului de alocare și a aprobării provizoriu se urmărește tergiversarea alocării banilor europeni pentru cei din industria HoReCa, adică mai direct, liberalii ne-au nenorocit. Practic, prin aceste diversiuni regizate de oamenii din PNL și eternele cozi de topor din turism au urmărit și urmăresc distrugerea capitalului românesc pentru ca ulterior să fi achiziționat pe nimic de investitori străini”, a precizat pentru PUTEREA unul dintre cei mai vechi investitori din turismul românesc.
”HoReCa se îneacă. Când vor începe plățile pentru sectorul HoReCa?”
O interpelare adresată ministrul Economiei și primului ministru de o deputată USR reflectă cel mai bine situația actuală a celor peste 8.000 de firme care așteptau ajutorul financiar european: ”Când vor începe plățile pentru măsura HORECA?”. ”10.185 de firme care au solicitat finanțare nerambursabilă…Niciun cuvânt când vor fi trimise contractele și când vor începe plățile. De ce nu urgentați demararea semnării contractelor și demararea începerii plăților? PNL a diminuat șansele ca ajutoarele financiare să ajungă la beneficiari în 2021. Măsura HoReCa ar fi trebuie să fie un colac de salvare care să-i scape de înecarea în datorii. ..Între timp oficiali care ar trebui să-i ajute sunt într-un silenzio stampa periculos. El ascunde fie nepăsarea oficialilor, fie o problemă financiară legată de imposibilitatea finanțării măsurii HoReCa. Indiferent de ce ascund oficialii, HoReCa se îneacă… Când vor începe plățile pentru sectorul HoReCa?”, se menționează în interpelarea deputatei USR Denisa Neagu.