Exclusiv. Dr. Alis Grasu: La Ambulanța București-Ilfov, 2021 a fost un an foarte greu. În 2022, sper să se rezolve problema resursei umane
Dr. Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI), spune că ”2021 a fost un an greu, foarte greu și o provocare continuă. Surpriza cea mai mare am avut-o la sfârșitul lunii septembrie și pe parcursul lunii octombrie când volumul de muncă a fost foarte mare. Totuși, acum toți angajații sunt bine.
În doi ani de pandemie, din cei 1.200 de angajați, 300 s-au îmbolnăvit de Covid, 4 angajați, cu forme severe. Toți s-au vindecat și s-au recuperat. Aceasta este o mare bucurie”.
Să revenim la normalitate
”Pentru anul 2022, eu, ca de altfel toți românii, doresc ca această pandemie să se termine, să revenim la normalitate, să ne luăm viața înapoi. Le doresc tuturor angajaților și tuturor românilor multă sănătate”, transmite dr. Alis Grasu.
În repetate rânduri, dr. Grasu a subliniat faptul că la ”Ambulanță” lipsa resursei umane este o realitate. Fără resurse umane suficient este foarte greu să faci față unor situații de urgență.
Managerul SABI consideră că este nevoie să fie aduși în sistem medici competenți, asistente bine pregătite, ambulanțieri, pentru a preveni ca o nouă pandemie să facă multe victime.
”De aceea, pentru anul 2022 am o mare dorință, am o mare speranță: cele 121 de posturi suplimentate în perioada de urgență și alertă să rămână pe ștate și să nu fie singurele ci, treptat, să se adauge noi posturi, în așa fel încât să reducem presiunea pe angajați și astfel să putem face față tuturor provocărilor. Pentru că la Serviciul de Ambulanță volumul de muncă este impresionant permanent”, subliniază dr. Alis Grasu.