Exclusiv. Dragostea ”în vremea holerei”: Cum poate supraviețui un cuplu pe pandemie

„Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste”…Un citat din cartea poate cea mai menționată în toată perioada pandemică: „Dragostea în vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez.

Cu mult mai interesantă „perioada” din cartea lui Marquez (citiți-o dacă încă nu ați făcut-o, dar vă avertizăm că nu e o carte ”comodă”), posibil cu mult mai alienantă perioada pe care o traversăm.

Un studiu efectuat anul trecut pe 365 adulți din Marea Britanie arăta ca 36% dintre participanți au ajuns la concluzia că două luni de locuit împreună, pe pandemie, s-au simțit ca doi ani de relație serioasă.

Cu toate acestea, lucrurile nu sunt chiar atât de roz pe cât par. O altă cercetare,  efectuată tot anul trecut și tot pe tărâm britanic, releva că 17% dintre englezi au realizat că sunt total incompatibili cu partenerii lor. La nivel mondial, toate persoanele au simțit că această perioadă – de anul trecut și până acum – este diferită. Mai ales că ceea ce se întâmplă în prezent în societate se răsfrânge și asupra vieții de cuplu, mai mult sau mai puțin.

„Este un timp în care am fost nevoiți să ieșim din zona de confort, atât pe plan emoțional cât și fizic. Este foarte important modul în care ne-am raportat ca persoane la această perioadă. Pe lângă schimbarea la nivel psihologic, am fost nevoiți să găsim o rezolvare și un comportament optim, atât în relația de serviciu, cât și în relația din familie”, spune psihologul Ionuț Iamandi, care a dezvoltat această temă, a supraviețuirii unui cuplu la vreme de pandemie, pentru Ziarul Puterea.

Sentiment de nesiguranță și multă anxietate

Ce presupune această schimbare despre care vorbește psihologul? Presupune și consum de energie, incertitudine aducătoare de anxietate.

„Un eveniment este cu atât mai stresant cu cât nu-l poți anticipa și controla, cu un grad mare de impredictibilitate.

Pentru unele cupluri a fost o perioadă mai liniștită datorită lipsei stresului cotidian și a programului încărcat de la serviciu. Cuplurile care ieșeau puțin și preferau să-și petrecă timpul împreună, fără prieteni, au simțit această perioadă ca o normalizare a lucrurilor pe care le fac în general”. Pentru alte cupluri însă a fost (și este) o perioadă mai dificilă, cu sentiment de nesiguranță și multă anxietate. Ionuț Iamandi evidențiază că esențiale sunt părerea și atitudinea partenerului într-un cuplu, modul în care el a perceput și a reușit să se acomodeze și să-și influențeze „jumătatea”.

„În funcție de personalitatea cuplului, a fost mai greu sau mai ușor să se adapteze. Sunt cupluri în care unul dintre parteneri și-a dat seama că susținerea partenerului în momente cu factori stresori nu este atât de puternică, astfel încât s-a renunțat la relație. Pe de altă parte, unele cupluri chiar au reușit să facă o echipă bună și să-și întărească relația pe care o aveau”.

Intimitate și protecție

În ambele situații, partenerii de cuplu au avut mai mult timp de petrecut împreună, lucru benefic pentru unele cupluri, dar distructiv pentru altele.

„În unele cazuri, unul dintre parteneri a rămas fără locul de muncă sau a fost nevoit să-l schimbe, situație în care persoana în cauza s-a confruntat cu sentimente de neliniște, stres, stimă de sine scăzută, anxietate, dezamăgire, ură, agresivitate. Atitudinea constructivă, pentru ca relația să funcționeze și partenerul de cuplu să-și recapete încrederea în el, este cea de susținere și încurajare. O atitudine negativă, de blamare, e de evitat”.

Psihologul mai subliniază că, în această perioada în care am lucrat mai mult de acasă și am petrecut mai mult timp lângă partenerul de cuplu, a fost necesar să respectăm spațiul partenerului și implicit pe al nostru. Fiecare dintre parteneri are nevoie de intimidate și de acel sentiment de certitudine și susținere.

În plus, cu cât spațiul fizic este mai mic, ba mai mult, trebuie împărțit și cu alte persoane care vin cu nevoile lor, crește percepția îngrădirii spațiului. Atât psihic, cât și fizic. „Acest lucru va duce la o creștere a tensiunii din cuplu, nivelul agresivității crește. Eșți mai irascibil, mai nervos, scade răbdarea”.

Țeluri și scopuri de cuplu

Ce a făcut diferența între cuplurile care s-au destrămat și cele care au rezistat? „Tranziția de la scopuri și țeluri proprii la țeluri și scopuri de cuplu. Dacă până atunci se punea accentul pe persoană și pasiunile personale, în această perioadă pandemică s-a pus accentul pe pasiuni comune ale cuplului.

Partenerii au început să facă lucrurile împreună și-au descoperit noi pasiuni comune ambilor parteneri( au gătit împreună, s-au uitat la anumite seriale, au urmat programul comun în anumite situații)”, răspunde Ionuț Iamandi.

Pentru armonia relației, partenerii au fost nevoiți să găsească noi reguli aplicabile în interiorul relației. Aceste reguli vin pentru o reglare emoțională și senzația de siguranță în relație.

Ca o concluzie, psihologul este de părere că în perioada pandemiei partenerii unui cuplu au conștientizat faptul că au nevoie să se susțină unul pe celălalt, atât pe plan emotional, cât și în toate domeniile în care activează. „Susținerea partenerului duce la sentimentul de siguranță, simți că nu eșți singur și ai sentimentul de dragoste și  susținere necondiționate. Aceste sentimente te fac să ai o dispoziție bună, să îți crești imunitatea fizică și psihică, lucru esențial în momente încărcate de factori stresori”.

Un test al dragostei

Constituie pandemia o provocare, nu numai a societății în sine, ci și a sentimentelor? E dragostea pusă la încercare?

Psihologul este de părere că, într-un anumit fel da și un lucru foarte important este acela că ne-am putut da seama cum reacționează partenerul de cuplu în situații dificile, pline de încărcătură emoțională și cât de mult rămâne ancorat în realitatea punctuală.

„Știm dacă ne putem baza pe el în diferite momente când suntem în situația de a avea nevoie de acest lucru sau dimpotrivă ne-am dat seama că nu este persoana pe care ne putem baza și de la care putem cere sprijin psihologic.

Știm dacă se pune pe sine pe primul loc sau dacă reușește și poate să -și pună partenerul și relația cel puțin la același nivel de importantă. În general comportamentul pe care îl are acum, pe pandemie, este un patern definitoriu pe care-l va aplica în diferitele momente ale vieții cu încărcătură psihologică”.