EXCLUSIV După lupte seculare, proiectul RO-NET este gata de finalizare

Publicat: 09 sept. 2022, 14:08, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
EXCLUSIV După lupte seculare, proiectul RO-NET este gata de finalizare
Harta RoNet

Proiectul RO-NET, cel mai mare proiect de infrastructură digitală din România este aproape de finalizare după aproape zece ani de la crearea proiectului. Din totalul de 7 loturi în care a fost împărțită rețeaua de bandă largă din zonele rurale mai trebuie finalizate două, respectiv Lotul 6 și Lotul 7. Primul va fi gata pe 14 septembrie, adică săptămâna viitoare, iar ultimul pe 21 septembrie.

Un pic de istorie

Proiectul a fost demarat în 2011, iar studiul de fezabilitate a fost finalizat în 2014. Startul oficial al proiectului a avut loc în decembrie 2014, iar execuția proiectului a fost câștigată de un consorțiu de companii condus de Telekom România.

Conform programului inițial, proiectul ar fi trebuit să fie gata în 2018 și să acopere cu rețeaua de bandă largă de internet 783 de localități din mediul rural, așa-zisele „zone albe” de pe harta de internet a României, zone în care operatorii de comunicații nu au intrat deoarece nu se justifică investiția. La final, proiectul acoperă doar 695 de localități din diverse motive, majoritatea administrative.

Proiectul a fost mult întârziat și presărat cu diverse scandaluri. Procurorii DIICOT au efectuat, în urmă cu cinci ani, mai multe cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și delapidare, dar anchetele nu au descoperit prejudicii sau alte infracțiuni.

Valoarea totală a proiectului a fost de 377,8 milioane lei, sumă finanțată în proporție de circa 85% din fonduri europene, după cum arată răspunsul Ministerului Cercetării către Puterea.ro. Bani cu care a fost construită o rețea de fibră optică de 4.968 kilometri, cu aproape 70.000 de noi stâlpi instalați și 695 de cabinete PABL, echivalente pentru câte o localitate.

Finalizare anevoioasă

În 2018 a fost finalizat un singur lot, Lotul 1 și a rămas singurul finalizat până anul acesta. Desigur, nu a ajutat nici pandemia, care a blocat unele lucrări, dar nici birocrația nu a fost mai brează. Încheierea documentelor finale a durat luni de zile pentru fiecare lot și a provocat probleme tuturor celor implicați.

Din fericire, actualul guvern a reușit să miște ceva mai repede lucrurile, iar restul loturilor se închid anul acesta. Loturile 2 și 3 au fost finalizate pe 21 februarie 2022, iar Lotul 5 pe 31 iulie 2022. Cele patru loturi se află deja în exploatare comercială. Lotul 4 a fost finalizat pe 26, mai 2022, dar cu PIF (Punerea In Funcțiune) în curs de semnare, ceea ce înseamnă că nu este încă dat în exploatare comercială.

Loturile 6 și 7 se află în procedurile finale de semnare, iar lotul 6 va fi finalizat pe 14 septembrie, iar lotul 7 pe 21 septembrie, cupă cum se arată în răspunsul ministerului.

Din informațiile pe care le avem, birocrația și-a pus amprenta și pe ultimul lot, 7, unde anumite acte necesare finalizării vin cu întârziere din cauza modificările intervenite la nivel de companie, mai exact preluarea diviziei de comunicații fixe a Telekom România de către Orange România.

 

De asemenea, finalizarea de pe data de 14 septembrie a Lotului 6 va fi realizată în cadrul unei conferințe de presă la Timișoara, iar Lotul 7 printr-o conferință la Cluj, care să simbolizeze și finalizarea întregului proiect RO-NET.

Digitalizarea zonelor rurale

Proiectul Ro-Net a apărut ca urmare a nevoilor de integrare a zonelor rurale la internet de mare viteză. Serviciile avansate în bandă largă și infrastructurile necesare pentru furnizarea acestora sunt disponibile, în general, în regiunile cele mai dens populate, în timp ce zonele care sunt neatractive comercial pentru operatori suferă din cauza absenței infrastructurii.

Rețeaua actuală de aproape 5.000 de km de fibră, cu conexiuni de 10 Gigabiți este una dintre cele mai bune din UE, proiectul fiind dat ca exemplu de „Bune practici” la nivelul Comisiei Europene.

Din păcate, cum nimic nu merge însă așa cum ar trebui, și Ro-Net a suferit și suferă din cauza obtuzității birocrației și a unor funcționari publici. Recuperarea decalajelor de dezvoltare a infrastructurii digitale este esențială pentru eliminarea inechităților sociale dintre urban și rural.

De altfel, proiectul va trebui continuat cu asigurarea conexiunilor pentru utilizatorii finali, ale căror posibilități financiare sunt reduse, mai ales în prezent, când ne confruntăm cu inflație și crize energetice. În primul rând va fi necesară conectarea unităților de învățământ, a școlilor, dar conectarea nu este suficientă, va fi nevoie și de asigurarea bazei materiale pentru elevi și profesori.

Vom urmări desfășurarea procesului de punere în funcțiune a tuturor loturilor, care sunt concesionate timp de 18 ani către Telekom România și Orange România. Numai că acești operatori, fiind concesionarii rețelei, nu au voie să ofere servicii și utilizatorilor finali, deoarece regulamentul european nu permite. Ceea ce înseamnă că trebuie să apară alți furnizori de servicii de date care să ducă rețeaua până la utilizatorii finali.