EXCLUSIV: Fostul ministru de Finanțe susține că sunt bani pentru creșterea pensiilor cu 40%
Eugen Teodorovici ar fi cerut printr-o notă transmisă Guvernului Dăncilă în octombrie 2019, când era ministru al Finanțelor, ca guvernul să „reanalizeze” calendarul privind creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2020, potrivit unui document confidențial făcut public de Florin Cîțu. Dar fostul ministru de Finanțe susține că Florin Cîțu a ales să facă public acest document „exact când trebuie, în campanie”, deși „face o mare greșeală”, fiindcă practic devoalează ceea ce toate guvernele fac, discuțiile pe care le au cu agențiile de rating și ceea ce se discută în interiorul Guvernului.
În documentul făcut public de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici i-a trimis o notă premierului de la acea vreme, Viorica Dăncilă, după o discuție cu reprezentanții FMI și cei ai Băncii Mondiale, din care reieșea că România a luat în calcul reducerea investițiilor publice în 2020, pentru a putea crește pensiile cu 40% din septembrie 2020.
Social-democratul preciza că „în anul 2021 este puțin probabil să se respecte limita de 3% din PIB corelat cu calendarul privind creșterea pensiilor.”
„N-a avut nici PSD-ul bani să facă aşa ceva si eu am cu mine documentul pe care l-a aprobat în guvern anul trecut prin care Guvernul PSD recunoştea că nu poate să crească pensiile decât eşalonat şi se propunea în guvern, înainte să pice guvernul, o reeşalonare a pensiilor pentru că nu-şi permiteau să facă creşterea cu 40%”, a declarat Florin Cîţu.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a făcut public un document care arată că fostul ministru Eugen Teodorici ar fi cerut printr-o notă transmisă Guvernului Dăncilă în octombrie 2019 ca Executivul să „reanalizeze” calendarul privind creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2020.
Contactat de Puterea.ro, Eugen Teodorovici a declarat că nu contestă un astfel de document, însă cel pe care l-a dat Florin Cîțu publicității nu este documentul pe care l-a trimis el Guvernului Dăncilă.
„I-am spus domnului Cîțu să facă public acest document, însă nu l-a făcut public pe cel din Guvern, care era confidențial și putea fi făcut public numai printr-o aprobare în ședința de Guvern. Cu alte cuvinte, el a încercat o altă manevră pentru a-l face public, vedeți că nu are nici număr de înregistrare, nici semnătura mea pe el, ci doar o ștampilă care spune că a fost semnat de mine”, a declarat Teodorovici pentru Puterea.ro.
Eugen Teodorovici susține că era normal să existe o discuție pe acest subiect în Guvern. Pe lângă acea notă despre amânarea creșterii pensiilor de la 1 septembrie 2020, a fost și un document însoțitor cu măsuri propuse de el la acea vreme, măsuri structurale care trebuie luate de Guvernul României pentru a se putea aplica Legea pensiilor.
Fostul ministru de Finanțe a precizat că a semnat legea pensiilor atunci și era de acord cu ea și consideră și în prezent că legea trebuie aplicată. Conform acestuia, în documentul respectiv, el propusese o serie de măsuri fără de care, în opinia sa, exista riscul să se depășească deficitul de 3%.
„A fost o dispută mai aprinsă în Guvern, apoi și cu domnul Tăriceanu care era de partea mea, de fapt, vizavi de reducerea numărului de secretari de stat din ministere, cabinetele acestora, taxa pe băuturile cu un conținut ridicat de zahăr, pensiile speciale, mai multe măsuri de acest tip au fost propuse și discutate la acea vreme, chiar făcusem o Ordonanță de Urgență pentru a le trece prin Guvern pe toate acestea”, spune Teodorovici.
”Numai că nu s-a dorit nimic din toate acestea de către doamna Dăncilă la acea vreme”, a mai spus Teodorivici.
Legea pensiilor trebuie aplicată pentru că sunt resurse
Social-democratul este nedumerit de faptul că Guvernul PNL nu aplică aceste măsuri, în condițiile în care anul trecut spunea că le susține. „Concluzia mea este că Legea pensiilor trebuie aplicată, sunt resurse și vă dau un exemplu concret,din punct de vedere a logicii liberale”, spune Teodorovici.
Fostul ministru de Finanțe se întreabă unde de sunt banii pe care România îi împrumută? „Datoria publică a crescut de când am plecat eu de la Finanțe de la 37%, astăzi la 44%. Sunt cam peste 100 de miliarde de lei aici, nu știe nimeni unde sunt banii aceștia.
Nu se arată clar unde sunt acele sume pe care România le împrumută. Au făcut împrumuturi dar nu au dat nici pensii, sunt și finanțări și investiții care nu au finanțările necesare până la finalul acestui an, întrebarea este unde se duc acești bani? Spun că s-au dus pentru sprijinul economiei, care sprijin?”, a mai menționat fostul ministru de Finanțe.
Cât despre documentul făcut public de Florin Cîțu, Teodorovici spune că ministrul de Finanțe ar trebui să ofere publicității documentul discutat și comentat în Guvern, să arate dovada că este acel document din Guvern și „ nu ceva scos din Finanțe pe care s-a pus o ștampilă și nimeni nu știe dacă este acel document făcut de mine. Nu am niciun fel de problemă să îl discutăm apoi”.
Teodorovici: Criza financiară produsă de pandemia de coronavirus a creat o situație ok pentru Orban și Cîțu
Eugen Teodorovici susține că el, în calitate de ministru al Finanțelor, pe de-o parte trebuia să țină ratingul de țară mai sus decât l-a luat de la cei dinaintea lui și în același timp să poată găsi soluții pentru a aplica acele majorării de pensii. „Mai mult, bugetul făcut de mine, au trecut, în noiembrie și lăsat prin proces verbal domnului Cîțu, prevedea creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie”, mai spune Teodorovici.
Din punctul său de vedere, criza financiară produsă de pandemia de coronavirus le-a creat premierului Orban și ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, o situație „ok pentru ei”, fiindcă neavând obligația de deficit respectat, ei pot să pompeze în economie miliarde „cum fac de fapt toate țările europene, numai că din păcate în România crește datoria pe cap de locuitor, dar nu vedem bani în economie”.