EXCLUSIV: Industria de apărare încotro? Ioan Neagu, liderul Sindicatului „Apărarea – Cugir”

Ioan Neagu este lider de secție la Fabrica de Arme Cugir. El este și președinte al Sindicatului Apărarea Cugir, ca și prim-vicepreședinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Industrie și vicepreședinte al CNS Cartel Alfa. PUTEREA.ro a stat de vorbă cu Ioan Neagu despre situația în care se află în prezent Fabrica de Arme Cugir și care este viitorul acestei industrii.

Rep: Care este acum situația industriei de apărare?

Ioan Neagu: Ar fi multe de spus aici, dar sincer, s-ar putea ca opinia mea să nu coincidă în totalitate cu cea a colegilor mei sindicaliști. Situația nu este una chiar roz, dar în multe zone industria de apărare poate fi revitalizată. Noi de exemplu avem contracte de peste 20 ani pe piața americană și astfel putem menține câteva sute de locuri de muncă, dar și alte filiale ar putea fi revitalizate.

Are nevoie această industrie de sprijin din partea statului?

Ioan Neagu: Are și încă destul de mult. Aci, cred că presa, cea economică, cea militară… ori de alte genuri a tot scris și semnalat. Nu cred că aici, eu unul, mai am prea multe de adăugat. Ca sindicalist și nu numai, sper ca acest demers să nu rămână doar unul strict, „pe hârtie”, ori online, mai nou. Adică, doar unul declarativ. Dar asta se joacă acum în partea de teren a statului. Vom vedea cum vor evolua lucrurile, pentru că această industrie este una strategica, pentru întreg statul român.

Cum poate să rămână această industrie românească pe piața internațională, unde marii jucători fac legea?

Ioan Neagu: Aici, lucrurile sunt mai nuanțate. Ar trebui schimbată actuala legislație. Ar fi bine ca statul român să încurajeze astfel producătorul autohton. De exemplu la noi, la Cugir, în general statul nu ajută foarte mult această producție, ba chiar de multe ori încurcă. Și printre marile probleme se numără superbirocratizarea sistemului și inventarea unor chichițe, care nu se știe cui aduc beneficii.

Privatizarea este o soluție? Ce poate fi și ce nu poate fi privatizat în industria de apărare românească?

Ioan Neagu: Privatizarea poate fi o soluție atunci când este făcută corect, fără interese ascunse. Dacă ne uităm însă la privatizările strategice din România și mă refer aici la cele din metalurgie și petrochimie, vedem că statul nu a reușit să găsească soluții de succes. Din cauza asta, două ramuri esențiale au dispărut practic. Așa că tare îmi e teamă să nu se întâmple și cu industria de apărare la fel. Eu în calitatea mea, de președinte al sindicatului Apărarea și nu numai, am declarat că această industrie nu poate fi performantă atâta timp cât armata este în NATO, iar industria noastră de apărare este în CAER.

În acest context au existat acuze că anumite firme căpușează industria de apărare din România. Unele dintre aceste acuze s-au îndreptat către dvs. Care este realitatea?

Ioan Neagu: În general, acolo unde este producție sunt colaborări între firme, însă atunci când relația dintre firme nu mai respectă 100% legislația apar aceste acuze de „căpușare”. Asta se poate întâmpla însă doar când ambele firme își dau concursul la încălcarea legii.

De ce credeți că ați fost atacat în presă? Sunt anumite grupuri de interese care încearcă să elimine concurența, folosindu-se inclusiv de mass-media?

Ioan Neagu: Am fost atacat în presă și nu numai, pentru că de câte ori am constatat derapaje le-am scos la lumină și acest lucru nu a convenit și nu convine celor care nu vor să respecte legea. Este clar că îi încurc pe mulți, dar campaniile lansate în presă nu ar trebui să aibă succes dacă jurnaliștii care abordează astfel de subiecte se comportă profesionist. Cred că dacă atunci când le sunt – servite – niște subiecte, jurnaliștii fac demersuri pentru a afla situația reală, din teren și dacă vor să afle și punctul de vedere al celeilalte părți, atunci astfel de atacuri nu au succes.

Sunt însă și cazuri, este adevărat că destul de rare, în care anumiți ziariști iau doar informațiile – servite – si nu se mai obosesc să le verifice. Am avut și eu o astfel de situație, în care un jurnalist a luat așa zise informații ca atare și a semnat un articol prin care lansa acuzații și jigniri atât la adresa mea, cât și a familiei mele. Cel mai trist este însă că persoana în cauză nu s-a obosit nici măcar să verifice acele informații, care evident nu aveau acoperire în realitate.

Sunteți liderul Sindicatului din Uzina de la Cugir. Tocmai de aceea vreau să îmi spuneți mai multe despre acest sindicat. Mai are vreo putere acest sindicat?

Ioan Neagu: Sindicatul „Apărarea Cugir” a luat ființă în anul 1999 pe fondul nemulțumirii salariaților din Fabrica de Produse Tehnice, parte a Uzinei Mecanice de atunci. Astfel, prin sentința civilă nr. 1973/1999, a fost înființat Sindicatul Apărarea, din Fabrica de Produse Tehnice, care încă de la început s-a afiliat Federației „Solidaritatea 90”, membră a CNS Cartel-Alfa.

În anul 2012 sindicatul nostru a fost invitat la Bruxelles, să facă parte din familia sindicatelor europene. Atunci s-au ţinut congresele de dizolvare a trei federaţii – FEM, FSE, THC şi IEMCF, respectiv federaţiile Metal, Metalurgie şi Energie, după care a avut loc congresul de fuziune al acestora într-o singură federaţie europeană numită ”Industri All” şi care număra cam 7 milioane de membri. Asta, dacă pot spune așa, este partea istorică.

Concret însă, încă de la început am făcut tot ce ținut de noi pentru a obține drepturi salariale corecte pentru membrii pe care îi reprezentăm. Și spun corecte, pentru că la vremea respectivă, cei care s-au înscris în sindicat erau cu adevărat profesioniști. Chiar li se zicea „meseriașii care știu lucrurile de la roșu la negru”. Istoria sindicatului este una destul de tumultoasă. Am obținut în stradă cele mai multe drepturi pentru salariați, prin mitinguri, pichetări, marșuri…

Din păcate industria de apărare a fost neglijată în mod constant, de către toate guvernele României de după 1990. Asta ne-a făcut să ieșim în stradă în fiecare an, pentru a putea continua producția și pentru a păstra locurile de muncă ale oamenilor. Atunci când ești vocal și activ deranjezi, atunci când deranjezi se caută frânarea activității sindicale sau denigrarea conducerii sindicatului, ceea ce s-a și întâmplat de-a lungul timpului. Ca o concluzie, sunt de părere că sindicatul „Apărarea Cugir” va rămâne acea piatră tare, care a menținut și menține, în continuare, aproape 900 de locuri de muncă.

Mai are potențial de dezvoltare industria românească de apărare? Ce strategie ar trebui aplicată pentru ca această industrie să redevină performantă?

Ioan Neagu: Potențial de dezvoltare, industria de apărare românească a avut și are în continuare. Singurul lucru pe care ar trebui să îl facă patronul, respectiv statul român este să investească în retehnologizarea acestei industrii, să aplice legislația în vigoare. Și mă refer aici la legea offset-ului, să aplice un management profesionist și nu unul de partid. Asta ține de voința politicii din păcate, pentru că noi sindicatele încercăm de ani de zile să facem acest lucru fără să fim auziți.

În acest scop, ne-am aliat sub sigla ASIAA, respectiv „Alianța Sindicatelor din Industria de Apărare și a Aeronauticii”, iar pentru a avea o voce comună avem și o revistă numita „Arsenalul Sindicatelor” prin care dorim să atragem atenția decidenților.

Cine ia de fapt banii produși încă de industria de apărare și de ce sumele câștigate anual nu sunt reinvestite pentru retehnologizarea în acest domeniu?

Ioan Neagu: Mie îmi place să cred că banii sunt luați de stat, nu de alții. Sincer, încă nu am strâns dovezi că ar fi altfel, așa că nu mă pot hazarda în declarații nefondate. Este adevărat însă că acolo unde există mult capital, așa cum este cazul industriei de apărare, vor exista mereu suspiciuni.

Cât privește reinvestirea sumelor în retehnologizare, aici statul nici nu-ți dă în cap, dar nici nu vine întotdeauna lângă noi. Uitați, spre exemplu la noi, la Cugir am o mașină de finisat veche de mai bine de 100 de ani. Iar când le spun partenerilor noștri că avem așa ceva, se uită la noi cu neîncredere la început, pentru că nu pot să creadă că există așa ceva în producție. Deci deduceți și dvs cam cum stă treaba la acest capitol.

La ce nivel de dotare sunt acum fabricile românești care produc armament? Câte fabrici de armament funcționale mai avem de fapt?

Ioan Neagu: Aș începe cu partea a doua cea referitoare la câte fabrici funcționale ar mai fi. Răspunsul este oarecum simplu… pe hârtie 25, în practică cred că undeva între 14-16 fabrici s-ar mai putea considera funcționale, repet însă e doar opinia mea.

Cât despre dotări… aici suntem ceva mai în urmă decât multe țări din Europa, asta și din cauza acelei politici de continuitate, de care aminteam mai înainte. Lumea nu știe multe și crede, din afară și mai multe… Dar dincolo de toate, trebuie să spun din nou: nu poți fi în NATO, cu metode și idei de tipul celor din defunctul CAER!