EXCLUSIV! Linia de metrou M5, drumul către nicăieri
După nici o lună de la inaugurarea celei mai mari lucrări de infrastructură din România, magistrala 5 de metrou, 7 km de linie de metro și 10 stații, Metrorex a fost nevoit să gestioneze două probleme, respectiv spargerea a două conducte de apă în stațiile Eroilor și Valea Ialomiței.
Dacă tot a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru acest proiect, în stația Parc Drumul Taberei, pe partea spre Romancierilor, peronul in direcția Eroilor, proiectatul lucrării s-a gândit să construiască o este o linie către nicăieri.
În stația Parc Drumul Taberei, pe partea spre Romancierilor, peronul in direcția Eroilor este o linie care se termină brusc în zid. Specialiști din Ministerul Transporturilor ne-au explicat că această linie nu are ce căuta acolo.
„Pare o linie de evitare, din punct de vedere tehnic trebuie să aibă o numita lungime și să se termine într-un parapet special, pentru a opri rama scăpată, sau evitată, nu într-un perete oblic de beton, care în caz de ceva ar arunca rama tot în stație peste călători, peste peron”, ne-au explicat specialiștii din cadrul MT.
Întrebăm public Ministerul Transporturilor și Metrorex care este scopul funcțional al acelui schimbător de cale și al scurtei porțiuni de linie situată în abatere, care duce direct în peretele de beton?