Exclusiv: Mărturii din zona frontului ucrainean: „Cu războiul ne-am obișnuit, cu explozia prețurilor, nu”

Printre bombardamente, alarme aeriene fără sfârșit și nesiguranța secundei următoare, viața merge înainte în zonele de conflict din Ucraina. Războiul a devenit „noua normalitate” cu care oamenii încep să se obișnuiască. Prețurile sunt cele care dau cel mai mari bătăi de cap și faptul că veniturile sunt tot mai puține sau chiar deloc.

Maria Tișenko este profesoară la universitatea din Zaporijea, capitala regiunii cu același nume din estul Ucrainei. Aproape de Mariupol și Donețk, regiunea a fost ținta bombardamentelor din primele ore ale invaziei ruse, vizate fiind în primul rând aeroportul internațional și chiar o centrală nucleară de lângă oraș. Ulterior, clădirile civile au devenit țintă.

Ca mulți alți concitadini, și familia Mariei Tișenko s-a refugiat la început în suburbii, trăind primele săptămâni de război mai mult prin pivnița casei unui văr. Cu timpul, au prins curaj și au revenit în apartamentul din oraș, unde locuiesc și în prezent.

Cum privesc ucrainenii de rând invazia rusă, după 99 de zile de când a început, și care sunt problemele cu care se confruntă, în interviul acordat în exclusivitate pentru Puterea.ro.

Noua normalitate: războiul

Reporter: Sunt deja aproape 100 de zile de război, cum le resimțiți? Cât de greu este pentru tine și familia sau prietenii tăi?

Maria Tișenko: Un om se poate obișnui cu aproape orice, așa că războiul devine treptat rutina noastră, realitatea noastră. Nu că suntem mulțumiți de asta – ne lipsește viața normală și mulți dintre noi suntem gata să ne afundăm în ea la prima ocazie. Este greu, desigur – raiduri aeriene, amenințări constante, incertitudine – și mai ales știrile care arată atrocitățile, victimele, ruinele.

Cei care au rămas în Ucraina tind să trateze însă situația mai filosofic decât cei care au fugit în străinătate. Aceștia din urmă par mult mai îngrijorați.

R: Cum este viața de zi cu zi? Cât de dificil este să trăiești în zona de conflict?

M.T.: Este greu, desigur, pentru că amenințarea este foarte aproape, iar situația se poate schimba rapid. Este greu să-i vezi pe cei strămutați aici din zonele ocupate – pierduți, deprimați și triști, deși orașul nostru este punctul lor de salvare. Mi-aș dori să-i pot îmbrățișa pe toți, să-i liniștesc… În plus, întotdeauna există pericolul atacurilor cu rachete. Este ca o sabie atârnată de un fir mic deasupra capului tău.

R.: Lucrezi la fel ca înainte de război? Ce s-a întâmplat cu celelalte locuri de muncă, s-a schimbat ceva? Există mai multe sau mai puține cereri pentru anumite slujbe?

M.T.: Mulți oameni și-au pierdut locul de muncă sau au fost trimiși în concediu fără plată. Din fericire, pot lucra de acasă, dar uneori este necesar să mă prezint și la serviciu. Cred că nivelul șomajului a crescut considerabil. Deși giganții noștri industriali încă funcționează, întreprinderile mici trec cu siguranță prin momente grele acum.

R.: Știu că au fost bombardate o fabrică și un centru comercial din oraș (foto), plus mai multe zone rezidențiale. Există daune importante la clădiri sau infrastructură în zona voastră?

M.T.: În cartierul meu am auzit doar bombardamentele, extrem de puternic, de îngrozitoare. Avem noroc însă, aproape nimic nu a fost avariat aici.

Castraveții și roșiile – un lux

R.: Ce se întâmplă cu aprovizionarea cu bunuri (alimente, carburanți, medicamente, etc)? Dar salariile, au fost tăiate, sunt plătite la timp? Este mai bine pentru angajații din sectorul public sau privat?

M.T.: Angajații din domeniul public sunt, poate, într-o stare mai bună acum, deoarece salariile lor sunt aproape garantate. În sectorul privat este diferit. Sunt probleme cu combustibilul – cozile lungi și prețurile au luat-o mult în sus, dar nu se observă o scădere considerabilă a traficului.

Alimentele se găsesc, deși unele mărci cunoscute au dispărut – sunt fabrici distruse, teritorii ocupate ori probleme de furnizare.

Prețul combustibilului este aproape de două ori mai mare decât era în februarie (când a început războiul, n.r.). Au crescut și prețurile la alimente – cam cu 20 – 30%. Cea mai mare problemă este cu legumele – veneau din teritoriile care sunt în prezent ocupate, așa că acum castraveții și roșiile au prețuri de alimente de lux!

Finalul războiului pare departe

R.: Cât timp crezi că mai reziști stresului de a trăi atât de aproape de linia războiului? Te-ai gândit vreodată să te muți într-un oraș din altă regiune ucraineană sau în străinătate?

M.T.: M-am gândit la asta, desigur, dar pentru mine este greu de plecat din mai multe motive. Casa mea, munca mea, studenții mei sunt aici, așa că voi rămâne atât timp cât situația o va permite.

R.: În opinia voastră, autoritățile ucrainene au făcut până acum tot ce se putea, sunteți mulțumiți de reacția lor? Dar reacția UE sau SUA, a fost suficientă, putea fi mai bună?

M.T.: Timpul zboară diferit pentru cei aflați în miezul războiului și pentru cei care îl urmăresc de la televizor. Din câte se spune, urmează să primi o nouă armă – nu atât de repede pe cât ne dorim, dar pare a fi totuși ceva stabilit. Cu siguranță, tuturor ne-ar plăcea să avem mai mult, dar majoritatea înțelege că lucrurile nu funcționează așa. Mă așteptam la o reacție mai bună în 2014, când a izbucnit de fapt totul, acum UE și SUA compensează într-un fel lipsa unei reacții cu adevărat eficiente după ce anexarea Crimeei și a regiunii Donbass au devenit un punct fierbinte pe harta globală.

R.: Care este la nivelul populației sentimentul legat de durata războiului, credeți că va fi unul pe termen scurt, mediu (câteva luni) sau lung (câțiva ani)?

M.T.: Încă nu există o părere comună despre asta. Cei mai mulți consideră că războiul va dura până la sfârșitul verii, alții că se va termina până la sfârșitul anului. Există și prognoze mai pesimiste. Nimeni nu crede însă că se va termina în câteva zile.