EXCLUSIV. Masa românilor de Crăciun: Carne de porc din Germania și Spania, asezonată cu roșii turcești
Românii vor avea pe masa de Crăciun, de anul acesta, carne de porc mai mult din Germania și Spania, pentru că producătorii autohtoni nu pot să asigure decât undeva la 20% din consum. Va fi asezonată cu roșii de import aduse din Turcia, de altfel, majoritare pe piața internă, chiar și în plin sezon, în timp ce producția legumicultorilor de la noi a ajuns la gunoi cu miile de tone.
Potrivit datelor furnizate Puterea de către Institul Național de Statistică (INS), importurile de carne de porc s-au majorat, în primele opt luni din acest an, cu circa 10%, față de perioada similară de anul trecut, până la 179.856 de tone în valoare de 345,4 milioane euro, față de 167.492 de tone în sumă de 384 milioane euro, în 2020.
Cele mai mari cantități au venit din Germania – 45,8 mii tone, Spania – 36,8 mii tone, Ungaria 34,3 mii tone, Polonia – 17,8 mii tone, Olanda – 15 mii tone, Belgia – 12,2 mili tone, Danemarca- 5,7 mii tone și Italia – 4,6 mii tone. Cea mai mare creștere a fost înregistrată pe relația cu Germania – 40%.
Citește și EXCLUSIV. Crescătorii de porci, la mâna abatoarelor. Prețuri mai mari în sud, decât în nordul țării
“Prețurile ar trebui să mai crească în perioada sărbătorilor, însă este greu de anticipat ce se va întâmpla în perioada următoare. Suntem “poluați” cu carne ieftină din toată Europa, din țările care nu mai pot vinde către China și practică prețuri de dumping. Cererea se va mări și este posibil ca speculanții să deverse ce nu se vinde în afară, nu ai cum să produci la acel prețuri”, a declarat pentru Puterea Adrian Balaban, președintele Asociației Medicilor Veterinari pentru Suine din România.
Importurile de roșii din Tucia, plus de 27%
La tomate, Turcia este de departe cel mai important furnizor al României, importurile majorându-se cu aproximativ 9.200 de tone, în perioada ianuarie-august 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, ceea ce înseamnă un plus de 27%.
În primele opt luni, principalii furnizori au fost Turcia – 43 097 tone (40,3 milioane euro), urmată de Germania 8.770 tone (14,1 milioane euro), Spania – 5.322 tone (9,3 milioane euro) și Olanda – 4.151 tone (11,5 milioane euro). În total, importurile de tomate au atins 69.149 de tone, în valoare de 85,2 milioane euro, în creștere cu 14,7% față de aceeași perioadă din 2020, potrivit datelor INS.